Recomandarea redacției

Cristoiu: „Gura lui Trump a ţinut America departe de orice conflict, iar Biden a antrenat Occidentul într-un război cu riscuri mari”

Jurnalistul şi analistul politic Ion Cristoiu scrie, pe blogul personal, că fostul preşedinte american Donald Trump, prezentat de presa de peste Ocean şi nu numai drept un şef de stat total imprevizibil, aproape iresponsabil, a ţinut America departe de orice război, în timp ce „înţeleptul” Joe Biden, după doar doi ani de mandat, a antrenat SUA şi Occidentul în conflictul ruso-ucrainean, conflict care poate degenera oricând într-un nou război mondial.

„Evenimentul principal nu doar al zilei, dar și al ultimei perioade îl reprezintă solicitarea adresată de Joe Biden Congresului de a aproba un ajutor financiar pentru Ucraina de 33 de miliarde de dolari, din care 20 de miliarde pentru asistență militară, adică armament, muniție, antrenarea militarilor ucraineni în SUA, trimiterea de specialiști pe cîmpul de luptă pentru mînuirea armamentului sofisticat, pe care nu-l pot mînui ucrainenii, întreținerea mașinăriei de propagandă de război.

În cartea sa, America paralizată, Donald Trump dădea curs plîngerilor americane privind starea dezastruoasă a infrastructurii și a lucrărilor publice din SUA. În acest context, pare straniu că un președinte Democrat, teoretic de Stînga, să ceară Congresului să ia de la autostrăzi, de la Spitale, de la Educație, de la Sănătate suma de 33 de miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina în Războiul cu Federația Rusă. Pare ciudată această solicitare și pentru că motivarea ei din discursul ținut de președinte n-a fost convingătoare:

„Tocmai am semnat o solicitare către Congres pentru asistenţă economică, umanitară şi de securitate cu scopul de a ajuta Ucraina să contracareze în continuare agresiunea lui Putin, într-un moment decisiv. Avem nevoie de această lege pentru a susţine Ucraina în lupta sa pentru libertate. Aliaţii noştri din NATO, partenerii noştri din UE îşi vor acoperi cota parte din costuri, însă trebuie să ne îndeplinim şi noi rolul în conducerea alianţei. Costul acestor lupte nu este unul ieftin, dar dacă întoarcem spatele în faţa acestei agresiuni va fi şi mai costisitor. Putem să-i ajutăm pe ucraineni să-şi apere ţara sau putem să stăm deoparte pe măsură ce rușii continuă cu atrocitățile și agresiunile în Ucraina. În fiecare zi ucrainenii plătesc acest preț cu viețile lor, luptă. Deci trebuie să contribuim cu arme, cu muniție, cu bani, cu suport economic pentru a le arăta că sacrificiul lor are un scop și pentru a putea să continue lupta. Acest ajutor trebuie să fie aprobat cît mai curînd.”

Războiul din Ucraina durează de două luni. În toată această perioadă au fost multe momente cînd Joe Biden putea cere Congresului să ia 33 de miliarde de la Bugetul alimentat de cetățenii americani pentru a-i ajuta pe ucraineni „să contracareze agresiunea lui Putin”, „să lupte pentru libertate”, „să-și apere țara”. N-au fost ceruți acești bani nici imediat după declanșarea Invaziei, nici după ce Volodîmîr Zelenski a țipat că rușii vor să-l ucidă, nici cînd sirenele șuierau la Kiev, nici cînd presa americană (căreia, în chip ciudat, Joe Biden, om al Puterii pe care presa trebuie s-o vegheze, i-a mulțumit pentru ajutorul în Război) suna alarma că „la noapte Kievul va fi cucerit”.

Între timp, rușii au plecat de lîngă Kiev și s-au concentrat asupra a ceea ce a fost de la început obiectivul intervenției:
Cucerirea litoralului Mării Negre astfel încît Crimeea să iasă din izolarea de pînă acum de teritoriul Federației Ruse.

Pînă la această mișcare strategică, oficialitățile americane, puternic sprijinite de CNN-ul transformat în televiziune de război, au susținut de dimineața pînă seara că Armata Rusă a suferit un eșec în încercarea de a cuceri Kievul și, mai ales, de a răsturna regimul Zelenski, că din punct de vedere moral militarii ruși sînt la pămînt, că jefuiesc magazine pentru a mînca hrana destinată pisicilor, că se predau cu miile. Ucrainenii au fost prezentați sub semnul zicerii În fiecare pensionară ucraineană stă fără ca aceasta să fi știut pînă acum un Rambo.

Repet, mutarea rușilor spre Sud n-a fost prezentată ca un efort de îndeplinire a obiectivului inițial al agresiunii, ci drept o retragere rușinoasă, cu coada între picioare. Deși, de ceva timp, propaganda de război ucraineană nu ne mai proclamă nimic despre ce se întîmplă în Sud, judecînd după ce a spus pînă acum despre ruși, ne-am putea imagina că, umiliți lîngă Kiev, rușii s-au retras în Sud ca să poată suspina în voie.

Joi, 28 aprilie 2022, nitam-nisam, Joe Biden cere Congresului un ajutor dat Ucrainei de 33 de miliarde de dolari justificîndu-l prin necesitatea ca americanii să nu stea deoparte și să consume hamburgheri, ci să strîngă cureaua pentru a-i ajuta pe ucraineni „să facă față invaziei rusești”.

Păi, ucrainenii trebuie să facă față invaziei rusești de vreo două luni. De ce solicită acum Joe Biden, în chip dramatic, 33 de miliarde de dolari?
Întrebare legitimă – repet – cîtă vreme, cu excepția Sudului, Ucraina își revine la normal, rușii potrivit tot americanilor, au fost nu înfrînți, ci umiliți, iar sancțiunile sînt pe cale să îngenuncheze Rusia?

Back to top button