Crin Antonescu, candidatul comun al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale 2025, a declarat marți, 21 ianuarie, la Antena 3, că nu își explică de ce peste două milioane de români l-au votat pe Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor din 2024, anulate apoi de Curtea Constituțională.
Iată ce a spus acesta: „Problema noastră este să vedem de ce un număr mare, un număr considerabil de alegători, cel mai mare număr, așa cum s-au numărat voturile în primul tur, a putut vota cu o fantomă, a putut vota cu un om căruia nici nu îi știau bine numele, despre ideile căruia nu știau nimic. Sau, și mai rău, despre care știau lucrurile pe care le știm și noi azi. Vorbesc despre declarațiile domniei sale”
El a adăugat că, din punctul lui de vedere, „Călin Georgescu e o variantă de neacceptat, o variantă periculoasă, una chiar dramatică pentru România în ipostaza sa de președinte”.
Crin Antonescu l-a caracterizat pe Georgescu drept un drog, mai precis „un drog ieftin, dar eficient și distrugător, care este servit unor oameni”. Potrivit primului sondaj de opinie din acest an, cel al Avangarde, Călin Georgescu ocupă primul loc în intenția de vot a românilor, la 13 procente distanță de Crin Antonescu, cu patru luni înaintea alegerilor din 4 mai.