Crin Antonescu, afirmă că nu este şi nu a fost niciodată agent al vreunui serviciu de informaţii.
Iată ce a spus acesta: ”Nu am fost niciodată niciun fel de agent. Nu sunt securist, orice accepţie i-aţi da, şi dacă e vorba de sistemul acela ocult, am fost totdeauna împotriva lui şi el nu va mai exista dacă voi fi preşedinte. În România cel puţin. Adică nu vor mai exista serviciile speciale de informaţii secrete, cum le spune lumea, deşi nu-i numele oficial, SRI, SIE, Armata, Doi şi un sfert, SPP, săracul, nu mai vorbesc, deci îşi vor face datoria constituţională, conform legii, vor lucra pentru ţara asta, că au ce lucra, slavă Domnului, vor lucra numai asta”
El a adăugat că, dacă va deveni şef al statului, serviciile de informaţii ”nu vor avea nicio influenţă în politică”.
Întrebat dacă acum aceste structuri au influenţă în politică, Antonescu a răspuns: ”Au, de foarte mulţi ani de zile şi cred că e secretul lui Polichinelle, ce Dumnezeu!”.
El s-a recomandat drept ”un candidat antisistem”.