„Nu mai am nici o îndoială că încurcătura din calendarul nostru electoral ține și de ambiția președintelui Iohannis de a mai prinde o dregătorie importantă. Una europeană, departe de părerile concetățenilor săi.
„Dulapul” nostru și-a făcut niște calcule și ele trebuie să fi fost în spatele primei „adieri” din presă despre candidatura sa la NATO. Era greu de spus dacă a apărut ca un zvon produs de o mașină de zvonuri a băieților sau a fost lansată chiar de la Cotroceni.
De atunci, pe firele subțiri ale subordonării și ale prostiei au circulat păreri despre „Iohannis-șef la NATO”. Unii au ridicat din umeri, alții au rîs și cei mai naivi au început să creadă”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„-Mai știi!? Poate pică norocul și pe țărișoara noastră!
Așa că marți (o veste demnă de o zi de marți!), Klaus Iohannis a citit de pe un prompter cu o expresivă traducere în limba datului din mîini:
-”Îmi asum această candidatură în numele României cu toată
responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO”.
De ce nu l-a propus guvernul României sau diplomații dintr-o altă țară, fie ea și partener strategic? Nu cred că „asumarea” a fost privită de Executivul nostru ca o afacere personală. Și nici din cauza faptului că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă n-ar fi fost de acord. Mai degrabă a fost o socoteală că îi înjură lumea și li se strică fasonul de liberali și de pesediști în prag de alegeri. Aș adăuga și o răbufnire de ambîț. Undeva în sertarele sale ascunse, „Dulapul nostru” se vede deja o piesă europeană și un valoros mobilier internațional.
Să fie vorba la Klaus Iohannis de o „înțelegere profundă a provocărilor” din politica românească și din cea europeană, din educația tinerilor sau din încropita cooperare internațională a țării noastre? Sau experiențele sale de profesor suplinitor, de inspector școlar și de primar, plus de președinte figurant să conțină un tezaur de înțelepciune și un bagaj important de gîndire strategică? Sau marile alianțe sunt clădite pe criterii care ne scapă și în aplicarea cărora adevărurile pipăibile și părerile celor mulți n-au nici o greutate?
O ambiție personală eșuată conține un dram de iluzie și un iz de ridicol, pe cînd o promovare spectaculoasă a unui om mediocru, în care încrederea publică a scăzut aproape de marja de eroare a sondajelor de opinie aduce cu ea și o componentă de pericol public.
Chiar și pentru NATO!
Nu-mi rămîne decît să revin la bănuiala că insistența cu care Klaus Iohannis vînează o funcție euro-atlantică mai ascunde un fel de „m-am săturat de România” și o dorință nemărturisită de a trăi departe de țara în fruntea căreia a zăbovit și a fost îngăduit pentru o vreme!”, scrie Nistorescu.
