Actualitate

Copii din Republica Moldova, Cernăuți și Maramureșul istoric, ajutați la început de an școlar de o parohie românescă din Italia ~ InfoPrut

Douăzeci și cinci de copii din Republica Moldova, Maramureșul istoric și Bucovina au primit în dar ghiozdane cu rechizite școlare și haine prin eforturile comunității parohiale „Sfântul Nicolae” din Torino.

Cei doisprezece copii, selectaţi din timp, au primit ghiozdane, rechizite şi articole vestimentare necesare pentru școală.

„Comunitatea ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, din municipiul Torino, a încercat să ușureze sarcina dificilă a pregătirii acestui început de an școlar, pentru aproximativ 25 copilași din aceste teritorii, pentru ale căror părinți pregătirea ghiozdanului și a celor necesare bunei desfășurări a activității formative, ar fi fost o sarcină foarte grea. Prin contribuția mai multor membri ai parohiei, au fost achiziționate 12 ghiozdane, încare tot prin grija credincioșilor au fost puse și rechizitele necesare elevilor”, se arată pe site-ul Episcopiei Italiei.

Parohia a mai ajutat şi o familie din Chișinău, binecuvântată de Dumnezeu cu cinci copii, dintre care cea mai mică numită Ilinca are o problemă medicală majoră și necesită efectuarea unor ședințe de terapie costisitoare. Familia a primit plata în avans a ședințelor de terapie.

De asemenea, alţi doisprezece copii au primit haine și încălțăminte pentru școală.

 » sursa: www.infoPrut.RO

Back to top button