Internațional

Conform directivei UE, România are termen până în 2030 să reducă la jumătate poluarea

O directivă a Parlamentului European şi a Consiliului trebuie transpusă în legislaţia din România, până la 11 decembrie 2026, iar în acest an am putea exista deja o primă formă a legii, pregătită de Ministerul Mediului.

Documentul aduce mai multe modificări importante directivelor anterioare privind calitatea aerului, reducând foarte mult valorile limită zilnice ale poluanţilor din aer, precum şi numărul depăşirilor permise.

„Valorile-limită pentru protecţia sănătăţii umane de atins până la 1 ianuarie 2030 au fost reduse la jumătate, faţă de cele din prezent şi au fost introduse noi categorii de intervale de măsurare. Situaţia va fi foarte complexă, având în vedere faptul că de multe ori nu reuşim să ne încadrăm nici în prezent în limitele impuse”, a declarat Laurenţiu Alexandru Păştinaru.

Preşedintele ANPM a subliniat că răspunderea cea mai mare în aplicarea legii prin care va fi transpusă această directivă revine primarilor şi că aceştia trebuie să înţeleagă că vor avea de făcut, periodic, foi de parcurs, dacă într-o zonă sau o unitate administrative-teritorială nivelurile poluanţilor depăşesc orice valoare limită.

Potrivit ANPM, aceste foi de parcurs care urmează să fie întocmite de autorităţile locale trebuie să releve clar măsurile pe care le-au implementat primăriile pentru reducerea poluanţilor din unităţile administrativ-teritoriale pe care le conduc, progresul făcut în timp şi să identifice măsuri suplimentare faţă de ce au inclus în prezent în Planurile Integrate de Calitate a Aerului (PICA). Respectivele planuri privind calitatea aerului se elaborează cât mai curând posibil şi în termen de cel mult doi ani de la anul calendaristic în care s-a înregistrat depăşirea, se arată în Directiva 2881.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button