Recomandarea redacției

Comisia Europeană dezvăluie dezastrul ascuns de guvernul PSD-PNL: „Inflația nu scade în 2023, iar PIB se prăbușește”

România se pregătește pentru o încetinire economică bruscă, scrie Dimitrios Goranitis, Liderul servicii de consultanță pentru sistemul bancar și piețe de capital, Deloitte Central Europe.

Potrivit raportului Comisiei Europene din 11 noiembrie 2022, România va închide anul 2022 cu o creștere de 5,8% a PIB-ului, semn al unei redresări economice post-pandemie, bazată în principal pe consumul intern.

Pe de altă parte, însă, creșterea estimată a PIB-ului pentru 2023 este de sub 2%, cu perspective mai degrabă negative, în condițiile în care România a întârziat conceperea și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce duce la o scădere a investițiilor viitoare.

Potrivit Comisiei Europene, este de așteptat ca România să nu beneficieze de sprijin semnificativ extern. Se preconizează că inflația se va menține ridicată pe tot parcursul anului 2023, iar reducerea deficitului comercial, aflat la cel mai înalt nivel din toate timpurile, va rămâne o provocare, având în vedere contextul macroeconomic și alegerile din 2024.

În raportul de țară din 26 septembrie 2022, Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă României să implementeze măsuri de disciplină fiscală prin reducerea cheltuielilor (inclusiv legate de plafonarea prețurilor la energie), creșterea impozitării (venituri personale, TVA) și devalorizarea leului. Propunerile de măsuri de austeritate din partea FMI vor reduce, desigur, veniturile disponibile și, în consecință, vor duce la o dinamică scăzută a creșterii PIB-ului bazate pe consum. Conform raportului ING CEEMEA FX Outlook 2023, leul se va deprecia semnificativ în prima jumătate a anului 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button