Actualitate

Colaborator cu diplomă! – Președintele USR București dovedit de instanță turnător la securitate

Roxana Wring, fost președinte al USR București, a fost dovedită de instanță ca fiind turnătoare la securitate… ne scuzați, colaboraționistă.

Să te dai de fată mare și să fii o curvă, cam asta este atitudinea politicienilor români. Credeam cu toți că doar PNL și PSD(inclusiv anexele lor) au un astfel de comportament, dar iată că și mai tânărul, dar plin de securiști, USR calcă în aceleași străchini.

Pentru români este clar: trebuie să aleagă oameni tineri, ce nu au nici o treabă cu perioada comunistă și care nu au participat sub nici o formă la viața politică din ultimii 30 de ani. Restul este total contaminat.

Iată ce spune comunista Roxana Wring: “Așa cum am mai spus, nu consider că am colaborat cu securitatea ca poliție politică. Imediat după facultate, am lucrat la ONT și am semnat hârtii – în fața superiorilor ierarhici – despre care consideram la vremea respectivă că fac parte din fișa postului. Nu am făcut rău nimănui, nu am pactizat cu sistemul, nu am fost o unealtă a lui. De altfel, sistemul este cel care m-a hărțuit și pe mine și pe familia mea ani buni înainte și după angajarea la ONT. Am un dosar de urmărire cu mult mai voluminos decât cel de colaborare.”

Cam așa și cu Petrov: nu a știut, el era doar un băiat mare, credea că face un bine țării, doar a semnat și el niște hârtii.

Back to top button