Actualitate

Clotilde Armand habar nu are să conducă o primărie și insistă cu un proiect de buget ilegal

Clotilde Armand are probleme la primăria Sectorului 1 cu proiectul de buget, cu consilieri PNL și cu toate entitățile cu care instituția colaborează după spusele ei. Sunt probleme pe care Clotilde Armand pare că le caută cu voință și nu vrea să le rezolve, dar se mulțumește cu câteva postări pe Facebook despre cât de intensă este munca la primărie.

Edilul confundă însă o opinie emisă de Prefectură cu o decizie în privința proiectului de buget pe anul 2021 și care ea susține că este perfect legal și poate fi aprobat.

În timp ce Clotilde Armand nu vrea să cadă la o înțelegere cu consilierii din primărie, oamenii din Sectorul 1 suferă, dar și copiii:
Peste 100 de copii de la Grădiniţa Specială pentru Hipoacuzici numărul 65 au trecut în online de mai mult de o lună, după ce instituţiei i-a fost comunicat un raport de risc seismic realizat în decembrie 2019.

Sursa citată menţionează că raportul privind riscul seismic a fost adus după unele contre între conducerea grădiniţei şi actuala conducere politică a Primăriei Sector 1, adică edilul Clotilde Armand.

Primăria refuză să aloce bani pentru contraexpertiză, pentru că nu este adoptat noul buget şi nu ar putea fi făcute investiţii, susţin surse politice, precizând faptul că puteau fi daţi bani instituţional pentru contraexpertiză.

Acest lucru i-a determinat pe părinţii copiilor să înceapă să strângă bani pentru a plăti contraexpertiza. Punctul de vedere intermediar este că imobilul unde este grădiniţa ar avea risc seismic 3, deci ar putea fi reluate fără probleme activităţile educaţionale.

Back to top button