Politică

Clotilde Armand are probleme cu justiția – Poliția a deschis dosar penal după ce edilul s-a îmbrăcat în uniforma de pompier

Clotilde Armand, primarul sectorului 1 din București, riscă probleme cu justiția după ce Poliția Română a decis să deschidă dosar penal și să efectueze cercetări „cu privire la săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 258 din Codul Penal”, au precizat oficialii Poliției.

Pe data de 11 octombrie 2022, un bloc din sectorul 1 a fost cuprins de flăcări, iar Clotilde Armand s-a prezentat la locul incendiului îmbrăcată cu uniforma pompierilor. Primarul Sectorului 1 avea atât uniforma pompierilor prezenți la intervenție, cât și o cască de protecție folosită de pompieri. De asemenea, pe uniforma purtată de primar se vedeau însemnele pompierilor. Odată ajunsă în perimetrul incendiului, îmbrăcată cu uniformă, edilul a început să vorbească cu oamenii și să dea interviuri doar pentru a obține capital politic.

Avocatul Gheorghe Piperea, care a declarat că nu e legal ceea ce a făcut Clotilde Armand și ar trebui să existe o anchetă.

Redacția PS News a întrebat Poliția Română dacă s-a sesizat cu privire la gestul lui Clotilde Armand de a îmbrăcat uniforma de pompier la un incendiu și dacă există o anchetă în curs. Oficialii Poliției ne-au răspuns și au precizat că există un dosar penal în care se cercetează săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale.

(…) vă comunicăm faptul că a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 258 din Codul Penal”, arată Poliția Română.

Ce pedeapsă riscă Clotilde Armand

Codul Penal prevede o pedeapsă dură dacă actualul primar al Sectorului 1 va fi găsit vinovat de uzurpare de calități oficiale.

Art. 258 din Codul Penal: „(1) Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button