Premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, a declarat, despre incidentele de la protestul AUR din faţa Parlamentului, că România nu are nevoie de destabilizare. Românii au înțeles greșit, iar legile votate de Executiv sunt bune.
Iată ce a spus Ciucă: „Este mai important ca oricând, ţinând cont de actualul context în care avem războiul la graniţă, ca, indiferent de partid, indiferent de locul unde ne desfăşurăm activitatea, dar mai ales clasa politică şi liderii politici să dea dovadă de responsabilitate şi să nu creăm astfel de evenimente care pot să degenereze.”
Printre motivele protestului AUR de miercuri din faţa Parlamentului se numără proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie. Camera Deputaţilor a adoptat actul normativ care prevede, printre altele, înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului.
Mai mult, PSD, PNL, UDMR și USR au votat PLX 143, legea guvernanței corporative care va permite înstrăinarea regiilor autonome, precum Romsilva etc.