Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au inițiat și trecut prin Parlament în doar două zile un proiect de lege care dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă prejudiciul e plătit în 30 de zile de la finalizarea controlului ANAF.
De asemenea, dacă prejudiciul e plătit până la primul termen de judecată, indiferent de valoarea prejudiciului, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.
Proiectul de lege îi scapă pe evazioniștii care produc prejudicii sub un milion de euro dacă plătesc prejudiciul plus 25% în timpul urmăririi penale de către procurori.
Proiectul lui Ciucă și Ciolacu modifică Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
În plus, proiectul prevede că DNA și DIICOT pot investiga și ele evaziunea fiscală prevăzută la articolele 8, 9 și 9 secund din Legea 241/200, în anumite condiții.
Ciolacu și Ciucă au depus proiectul la Parlament luni, 18 decembrie. Tot pe 18 decembrie a fost votat de Senat, iar marți, 19 decembrie, a fost votat de Camera Deputaților, potrivit site-ului oficial. El merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.