Europa a fost împinsă dintr-o criză în alta.
Prima criză majoră a fost cea sanitară și care a repus pe harta Europei granițele așa cum noi le știam. Ceea ce nu credeam că mai poate fi s-a petrecut într-o singură zi și nimeni nu a văzut o problemă în asta.
A venit apoi criza generată de restricțiile economice. Aproape 12 luni Europa, ca întreaga lume, a trăit fără a exista o economie reală, adică fără a munci. S-a făcut acest lucru prin inflație și folosindu-se stocurile existente. Să petreci un an fără să muncești este aproape imposibil pentru orice economie a lumii. Banii aruncați atunci pe piață se văd astăzi în inflația galopantă.
Când credeam deja că e prea mult s-a luat decizia liberalizării pieței de energie, o piață de monopol cu puțini actori dar importanți. A apărut o altă criză, suprapusă peste celelalte două. Creșterea prețurilor la energie a generat un șoc în economiile europene, fără a exista capacitatea companiilor de a face față pe termen scurt.
Pentru ca tortul să fie complet a venit iar o criză: războiul din Ucraina și restricțiile în relația cu Rusia, principalul furnizor de materii prime al Europei.
Așa s-a ajuns repede la o criză a sărăciei, ceea ce nu credeam că vom vedea în această Europă. De aici au început protestele de stradă și incertitudinea, inclusiv aceea că Bruxelles cineva chiar gândește ce face. Popoarele trăiesc azi cu impresia că Europa este condusă prin decizii aberante și aleatoare.
Cine are interesul să stârnească popoarele?
Problemele se complică. Căderea URSS s-a făcut tot pe fondul unor crize succesive.
Europa trebuie să fie unită dar în diversitatea ei. Statele mai mari nu trebuie să se comporte ca și colonizatori în Statele mai mici sau ce au slăbiciuni de moment.
Dacă nu se iau măsuri urgent sunt șanse mari ca nemulțumirea popoarelor să explodeze.
