Guvernul a adoptat cu puțin timp în urmă un memorandum ce susține creșterea salariilor în educație. Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a fost cel care a susținut vehement adoptarea acestui document, sperând că ”profesorii vor înțelege seriozitatea angajamentului și vor lua decizia de a reveni la catedră”.
Acesta a declarat că prioritatea Guvernului şi a coaliţiei majoritare a fost şi va rămâne aceea ca toţi elevii să beneficieze de un sistem de învăţământ performant, iar profesorii să primească recunoaşterea importanţei lor în societate.
Iată ce a spus acesta: „Ne-am asumat, printr-un Acord Politic al liderilor Coaliţiei de guvernare, garanţiile solicitate de sindicate privind majorările salariale din viitoarea grilă din sistemul de învăţământ”
Ce nu spune premierul Ciucă este că acest memorandum nu are putere juridică. Este doar o promisiune făcută de niște politicieni care nu vor mai fi în funcții săptămâna viitoare.