Actualitate

Ciprian Demeter: UCECOM și arta meșteșugului de înstrăinare a patrimoniului (III)

Seria dezvăluirilor privind devalizarea UCECOM continuă și de această dată cu noi detalii despre cum a reușit UCECOM, prin decizii arbitrale să creeze acte de proprietate și să dispună de patrimoniul altor Cooperative meșteșugărești sau al altor proprietari fără a deține titluri în acest sens.

Astfel, sub aparența reprezentării ”Cooperativei Artă și Precizie” care nu mai avea reprezentanți sau cooperatori și care nu mai figura înregistrată la Registrul Comerțului ca for tutelar, UCECOM a fost de acord, în numele acesteia, să predea anumite spații comerciale, pe care toți cooperatorii le-au achitat integral încă dinaintea anilor 1990 prin Cooperativa Artă și Precizie. În acest sens, există procese-verbale de recepție cu constructorul din acea perioadă și dovada înregistrării rolului fiscal pe numele Cooperativei Artă și Precizie.

Cu titlu de exemplu în acest sens este situația imobilului situat în București, Șoseaua Pantelimon nr. 309, sector 2, în suprafață de 41 mp.

În anul 2002, UCECOM văzând că nu reușeste să intabuleze spațiile comerciale deținute de S.C. Artă și Precizie S.A. apelează la instrumentul numit Curțile de Arbitraj.

Astfel, în data de 27.03.2002, SO.Co.M ”ORRIS” prin adresa cu numărul 19347 se adresează Curții de Arbitraj pentru soluționarea așa-zisului diferend între SO.CO.M ”ORRIS” și S.C. Artă și Precizie S.A. Interesant este, așa cum se observă din sentința numărul 86 că, în fapt, UCECOM reprezintă S.C. Artă și Precizie S.A. cu sediul pe Calea Victoriei nr. 16-20, sector 3 cu toate că avea cunoștință de faptul S.C. Artă și Precizie S.A. are personalitate juridică.

Așadar, diferendul patrimonial dintre So.Co.M ”ORRIS” și Cooperativa Meșteșugărească Artă și Precizie, care nu mai exista de la finalul anului 1990, sub aparența legalității, s-a rezolvat prin aceste Curți de Arbitraj.

În data de 19.04.2018 Ministerul Justiției aduce precizări cu privire la existența Cooperativei Meșteșugărești Artă și Precizie, menționând că aceasta nu există în Registrul Național al persoanelor juridice fără scop patrimonial.

În data de 08.01.2015, un membru cooperator se adresează Uniunii Naționale a Cooperației Meșteșugărești  – UCECOM, solicitând informații cu privire la situația juridică a Cooperativei Artă și Precizie. În răspunsul formulat de UCECOM se precizează că această organizație nu a fost afiliată la UCECOM după 1990.

În urma acestui răspuns, se naște întrebarea legitimă: cum a putut această cooperativă să fie parte a unei decizii a Curții de arbitraj?

În anul 2009, So.Co.M ”ORRIS” a dorit să-și mărească spațiul comercial din București, Șoseaua Pantelimon nr. 309, sector 2, prin aceeași metodă a Curții de Arbitraj de pe lângă UCECOM. Nici de această dată SO.Co.m ”ORRIS” nu deține nici un act de proprietate, mai mult, suprafața dorită este proprietatea asociației de proprietari din Șoseaua Pantelimon nr. 309 și reușește prin încheierea din data de 24.09.2009 să mărească spațiul de la 41 mp la 85,96 mp.

În motivarea cererii de îndreptare a erorii materiale, So.Co.M ”ORRIS”  reclama că suprafața corectă este de 85,96 mp, nu de 41 mp.

Această Încheiere a Curții de Arbitraj este semnată de Vasile Ion, atât ca arbitru, cât și ca președinte al Curții de Arbitraj și este același personaj care reprezintă  So.Co.M ”ORRIS” în instanțele judecătorești, așa cum am arătat. Iar în calitatea sa de persoană care împarte patrimoniul cooperației după bunul plac, semnând orice și în locul tuturor, apreciează că spațiul în cauză care în realitate era de 41 mp, poate fi mărit din pix la 85,96 mp, lipsind asociația de proprietari de o suprafață de aproximativ 45 mp. Și mai surprinzător este faptul că în considerente apreciază că, dintr-o eroare, în prima sentință cu numărul 86/2002 în anul 2009 când emitea prima încheiere, a fost trecută suprafața de 41 mp. În realitate, după studierea dosarului a concluzionat că suprafața reală este de 85,96 mp.

Această metodă reprezintă dovada că UCECOM este o societate care deține un instrument numit Curte de Arbitraj, care emite sentințe arbritale ce țin loc de hotărâri judecătorești și care poate oricând și împotriva oricui să intabuleze imobile. Revenind la absurdul situației și la metodele dolosive prin care spațiile cooperației meșteșugărești au fost date după bunul plac al aceluiași personaj, Ion Vasile, președinte al Curții de Arbitraj, arbitru și director de patrimoniu al UCECOM, în data de 20.08.2013, prin încheierea cu numărul 39.192, Braticevici Eugen în calitate de registrator, Radoslav Mihai în calitate de asistent-registrator și Bozianu Cristina în calitatea de registrator au reușit să intabuleze acest imobil pe So.Co.M ”ORRIS”, prin așa-zisa Hotărâre Judecătorească nr.86/18.10.2012, emisă de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești – UCECOM.

În data de 19.05.2022 am formulat o cerere în baza Legii 544/2001, către ANCPI, prin care am solicitat să mi se comunice cererile de intabulare formulate de către Curtea de Arbitraj, începând cu anul 1990, până în prezent. În urma solicitării, am fost contactat de doamna Mădălina Iancu, șefa departamenului de comunicare, care mi-a solicitat o întrevedere, la care au participat doamna Adriana Tudosoiu, Director General Adjunct Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și șeful direcției de informatică. În urma discuției, am avut plăcerea să constat profesionalismul și disponibilitatea funcționarilor din cadrul ANCPI de a oferi informații relevante pentru acest demers jurnalistic.

Aceasta este ”METODA” nelegală prin intermediul căreia UCECOM a devalizat mai multe cooperative meșteșugărești, adică rezultatul muncii cooperatorilor. Surprinzător este că prin crearea acestui eșafodaj a fost prins în captivitate întregul sistem de justiție, obligat fiind să aprecieze asupra acestor sentințe sau hotărâri arbitrale, în realitate nule, emise de o instituție privată, UCECOM, prin intermediul unei Curți de Arbitraj, nelegal constituită, în dezinteresul prevederilor legale și Constituționale. Subiectul este cu siguranță unul vast și plin de încrengături, iar acesta este motivul pentru care considerăm că există mai multe cooperative sau membri cooperatori care și-au văzut munca jefuită de către niște grupuri de interese puse pe căpătuială. Tocmai de aceea, cei interesați pot să ne contacteze pentru a putea dezvălui acest ”JAF ÎN COOPERAȚIA MEȘTEȘUGĂREASCĂ” – METODA UCECOM.

          Vom reveni cu noi amănunte.

Anchetă realizată de jurnalistul de investigație, Ciprian Demeter.

Back to top button