Actualitate

Ciprian Demeter: Repere de ciolan cu Cioloș și compania

În România a apărut un nou „partid intelligence” creat de Dacian Cioloș cu ajutorul seviciilor. Acest nou partid se numește R.E.P.E.R., iar printre membrii fondatori îi găsim pe Ramona Strugariu, Dragoş Pîslaru, Alin Mituţa și Dragoş Tudorache.

Dacian Cioloș nu este mai mult decât un joker în mâna unor servicii de securitate românești și străine care are misiunea de a distruge tot ce atinge. Cel mai bine s-a văzut atunci când a devenit prim-ministru, în noiembrie 2015, când majordomul Iohannis a creat ” Guvernul meu de tehnocrați”, adică un guvern care a avut cei mai mulți membri suspectați că ar fi fost ofițeri acoperiți, Cioloș asigurând serviciilor secrete bugete majorate substanțial, dar și transformarea SRI în organ special de cercetare penală, dacă ar fi să ne aducem aminte de controversata OUG nr.6 /2016.

La începutul carierei politice Cioloș Dacian era fost membru al PUNR și președinte a organizației de tineret PUNR în anul 1995.

În 2005, după preluarea guvernării de către Alianța PNL-PD, Dacian Cioloș a devenit consilierul ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur. În 2007, după constituirea guvernului Tăriceanu 2, pentru Cioloș a fost creat expres un post de subsecretar de stat pentru afaceri europene în Ministerul Agriculturii condus de liberalul Decebal Traian Remeș. După câteva luni, Cioloș a devenit ministru al agriculturii în locul lui Decebal Traian Remeș care a trebuit să demisioneze după celebrul dosar ”Caltaboșul”, instrumentat de către DNA în colaborare cu, și aici intervine surpriza, dar și conincidența, serviciul secret al Ministerului de Interne, condus la aceea vreme de unchiului Virgil Ardelean.

În februarie 2010, cu susținerea președintelui Traian Băsescu, Dacian Cioloș a fost desemnat în funcția de comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală până în 2014. După 2014, Dacian Cioloș a dorit să rămână comisar european pentru Agricultură sau în alt domeniu, că doar ”geniul carpatin” al acestuia îl recomanda să fie comisar european pe viață, în orice domeniu.

Dacian Cioloş, cât timp a fost comisar european a fost mai degrabă un reprezentant al Franţei, decît unul al României în structurile europene. Acesta a fost susţinut de Franţa pentru obţinerea funcţiei de Comisar european. În acea perioadă, publicaţia „The Irish Times” scria despre numirea lui Cioloș: „Franţa a făcut lobby pentru a susţine un candidat din partea României pentru acest domeniu important al UE care controlează bugetul de 55 miliarde de euro aferent Politicii Agricole Comune, dar a devenit din ce în ce mai evident că Bucureştiul nu va obţine postul, ca urmare a suspendării în 2008 a fondurilor europene pentru agricultură acordate României, din cauza unor nereguli”! Cu toate acestea, deşi chiar Germania s-a opus, Dacian Cioloş a obţinut postul de comisar european pentru agricultură!”

Dacian Cioloş a fondat, în anul 2017, Platforma România 100, împreună cu alţi foşti colegi de guvernare. În anul 2018 a făcut parte din grupul care a iniţiat proiectul politic ”România Împreună” și care ulterior a devenit PLUS (Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate).

La Convenţia Naţională a PLUS din 26 ianuarie 2019, Dacian Cioloş a fost ales preşedinte al formaţiunii politice cu 99,17% din voturi. Pe 7 decembrie 2019, a fost validat la Convenţia Naţională a PLUS, cu majoritate de voturi, în funcţia de preşedinte al partidului.

Din 2 februarie 2019, Dacian Cioloş este copreşedinte al Alianţei 2020 USR-PLUS alături de preşedintele USR, Dan Barna, alianţa fiind constituită în şedinţa Comitetului Politic al USR  care a decis să participe pe o listă comună la alegerile europarlamentare. La aceeaşi dată, reprezentanţii partidelor USR şi PLUS au anunţat lista comună de candidaţi, Dacian Cioloş ocupând prima poziţie.

În 15 august 2020, formaţiunile Alianţei 2020, USR şi PLUS, au decis să fuzioneze prin absorbţie și a fost aprobată, definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti. Conducerea partidului a fost asigurată de cei doi copreşedinţi – Dan Barna şi Dacian Cioloş, dar şi de Biroul Naţional Reunit format din liderii liderii USR PLUS.

Tot ce a putut să producă inteligența lui Cioloș au fost doar construcții de partid fără viitor și fără a avea o doctrină politică.

În cazul României, după 1989, a devenit de notorietate că serviciile de informații sunt controlate de interese străine, iar acest lucru a adus după sine fragmetarea clasei politice în două tipuri de politicieni. Prima categorie este cea formată din oameni care apără interesele străinilor, aceștia fiind trădătorii de neam, iar cea de-a doua categorie este formată din cei care intră în politică având un scop nobil și pentru interesul națiunii, însă, ca urmare a presiunilor, sfârșesc prin a deveni slugi ale unor grupuri de interese.

Românul din sudoarea muncii lui duce în spate atâtea pensii speciale pentru angajații serviciilor secrete, dar și un aparat birocratic profund corupt.

Maurice Druon, membru al Academiei Franceze scria în romanul „Regii blestemați” că: „Este firesc să te îmbogațești într-o functie înaltă, altfel nimeni nu s-ar mai osteni și nu și-ar mai asuma riscuri. Dar trebuie să te ferești să atingi limitele necinstei și să-ți faci treburile pe seama interesului public. Și-apoi, înainte de toate, trebuie să fii capabil. Altfel liderul, fiind el însuși prea putin capabil, alege ușor oameni care nu sunt chiar deloc”.  

Pentru Cioloș a venit timpul să puncteze un nou REPER… unul raportat la nivelul conștiinței și pregătirii sale. Așteptăm cu interes să vedem care este profilul membrului acestui partid pentru a înțelege pe mâinle cui se pregătește a fi dat viitorul României.

de Ciprian Demeter

Back to top button