Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că „este profund inechitabil” ca atunci când cetăţenii se confruntă cu greutăţi şi cu scăderea puterii de cumpărare cheltuielile statului să se extindă fără măsură, context în care solicită „o curăţenie generală în cheltuielile publice”.
Iată ce a spus liderul PSD: „Un guvern, care este alături de cetăţeni, trebuie să ia măsuri pentru diminuarea risipei de fonduri din instituţiile publice. Trebuie să analizăm toate zonele din aparatul de stat în care există cheltuieli exagerate sau nejustificate.”
În opinia sa, ţinând cont că s-a vorbit mult despre reforma pensiilor, ar trebui ca toate ministerele şi celelalte instituţii să facă o restructurare a posturilor ocupate de angajaţi care, pe lângă salariu, primesc şi pensie de la stat, fără a fi împlinit încă vârsta de pensionare.
Marcel Ciolacu a mai spus că: „Este o sfidare să îi vedem pe acei ‘tineri pensionari’ reangajaţi la stat, uneori pe aceeaşi funcţie, pentru a cumula mai multe venituri, în timp ce restul cetăţenilor muncesc din greu pentru un salariu sau au muncit o viaţă pentru a-şi câştiga cuvenita pensie. Solicit deci o curăţenie generală în cheltuielile publice. Nu tăiem nimic de la investiţii! Dar trebuie să reducem drastic risipa”, a subliniat Marcel Ciolacu.