Preşedinta Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a negat existenţa unui proiect în valoare de 300 de milioane de euro pentru noul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă în municipiul Sibiu, ca replică la unele informaţii pe această temă despre care susţine că ar fi fost lansate public de către premierul Marcel Ciolacu.
Iată ce a spus Daniela Cîmpean: „În legătură cu informaţiile lansate public de către premierul României, domnul Marcel Ciolacu, cu privire la existenta unui proiect pentru noul Spital Clinic Judeţean de Urgenţă la Sibiu, cu o valoare de 300 milioane euro, fac următoarele precizări: Consiliul Judeţean Sibiu nu are cunoştinţă de un astfel de proiect. Singurul proiect cunoscut de noi este cel care a parcurs toate etapele pentru a putea începe lucrările de construire, bineînţeles, după obţinerea finanţării. Dacă proiectul ar fi fost acceptat la finanţare în programele anterioare, lucrările puteau fi demarate din luna iunie 2023 şi, la acest moment, ar fi fost aproape finalizată partea de construcţie a corpurilor de clădire. Astfel, am fi avut cel mai avansat stadiu al lucrărilor de construire a unui spital integral, nu a unui corp de clădire / secţie medicală / spital monospecialitate, cum este cazul celor amintite de domnul premier”
Preşedinţa CJ Sibiu a menţionat că astfel de investiţii „au fost deja derulate” în cele trei spitale aflate în subordinea administraţiei judeţene.
„Faptul că premierul anunţă că sibienii vor avea finanţare pentru un nou spital este îmbucurător, întrucât o astfel de investiţie are nevoie de toată susţinerea Guvernului, nicio administraţie publică din România neavând capacitatea financiară de a realiza o unitate medicală care să acopere nevoile unui judeţ”, susţine Daniela Cîmpean.