Politică

Ciolacu își prezintă scuzele în avans: „Statul român nu va avea capacitatea de a atrage fondurile pentru spitalele trecute în PNRR”

Liderul PSD scapă de o grijă. Își prezintă scuze în avans pentru dezastrul de la guvernare. El a menţionat că nu crede că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute prin PNRR sau prin exerciţiile financiare.

„Trebuie să dimensionăm, să avem simţul realităţii asupra capacităţii administrative a statului român de a atrage toţi banii europeni, atât din fostul exerciţiu financiar, cât şi prin PNRR, cât şi prin viitorul exerciţiu financiar european. Nu trebuie să ne facem bugete şi să spunem că vom atrage toate sumele de investiţii publice ale statului pentru că nu vom reuşi acest lucru.

România încă nu are capacitatea administrativă de a atrage toate aceste sume. În acest moment, România ar trebui să atragă în jur de un miliard de euro pe lună. Atunci, trebuie cu Ministerul Fondurilor, domnul prim-ministru gândită acea porţiune pe care statul nu o poate atrage în marea infrastructură, indiferent de cât ar modifica legile de achiziţii şi ea trebuie redirecţionată către mediul privat”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button