Politică

Ciolacu deține un teren în Buzău, primit în calitate de revoluționar, dar nu apare în declarația de avere

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ar deține un hectar la Săpoca, în Buzău, primit în calitate de revoluționar, dar terenul nu figurează în declarația de avere. Informația apare într-o adresă a primăriei Sapoca către Valerian Stan, candidatul PNȚMM la președinția României.

În declarația de avere a lui Ciolacu nu figurează decât două terenuri în intravilan, la Buzău. În declarație nu apare nici faptul că ar fi primit indemnizație de revoluționar, cum primește, de exemplu, Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente.

În cursul zilei de astăzi, urmare unei cereri de informații publice pe care i-am adresat-o, Primăria comunei Săpoca, județul Buzău, mi-a comunicat, prin adresa nr. 5684/29.08.2024 (o depun anexată), că, în baza titlului de proprietate nr. 22878/59/28.04.1995, domnul prim-ministru deține în proprietate 10.000 de mp în extravilan pe raza acestei comune.

În decembrie 2023, premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Iulian Dodu din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945—1989, cel care a iniţiat respingerea cererii prim-ministrului de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluţia din decembrie 1989.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button