Politică

Ciolacu, despre posibilitatea ca Iohannis să ajungă preşedintele Consiliului European: „O mândrie ca un român să ajungă în această funcţie”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că sunt foarte multe speculaţii şi scenarii privind funcţia de preşedinte al Consiliului European, menţionând că nu cunoaşte detalii privind posibilitatea ca actualul şef al statului Klaus Iohannis să ocupe această funcţie, dar „este o mândrie” că un român ar putea ajunge în acest post la nivel european.

Iată ce a spus acesta: „Speculaţiile au pornit de la faptul că actualul preşedinte al Consiliului a anunţat că va candida primul pe listă în Belgia. La nivelul Uniunii Europene sunt trei funcţii importante: preşedintele Consiliului, Comisia Europeană şi Parlamentul European. Există negocieri întotdeauna. Eu am spus un lucru şi nu am spus un lucru public: pentru mine – indiferent de câtă lume o să mă înjure pentru ceea ce pot să vă spun – puţin important este numele, faptul că un român ajunge preşedintele Consiliului European pentru mine este o mândrie. Nu cunosc detalii. N-am avut discuţii cu preşedintele României în privinţa acestui lucru.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button