Drulă: Apreciem foarte mult declarațiile liderilor PSD, care au fost responsabili
Iată ce a spus Cătălin Drulă, despre negocierile cu PSD pentru o eventuală coaliție de guvernare: „M-am situat pe o poziție de adversitate politică cu PSD și cu Marcel Ciolacu. Dar am avut și un dialog firesc al liderilor. Ce s-a întâmplat săptămâna trecută a fost parte dintr-o campanie. Acum trebuie să ne unim cu toții în jurul acestui candidat pro-european, să ne salvăm țara de la ceea ce ar fi un dezastru – să ajungă Călin Georgescu la Cotroceni. Apreciem foarte mult declarațiile liderilor PSD, care au fost responsabili, ale PNL, precum și sprijinul celor de la UDMR. În primul rând, însă, apreciez sprijinul românilor. Cred – și vreau să așteptăm rezultatele – că vom putea răsufla ușurați și vom putea oferi o soluție democratică României. Ceea ce a fost un coșmar în aceste zile, din multe puncte de vedere, trebuie să se încheie. Să revenim pe parcursul normal al țării, democratic, european și luminos, aș zice. Ne luptăm acum cu întunericul și este important să canalizăm toate energiile în această direcție“