Ștefan cel Mare este cunoscut în memoria colectivă ca un domnitor drept și viteaz, care a apărat hotarele moldovenești de atacurile necontenite ale otomanilor.
Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei între 1457 și 1504. A avut o domnie de aproape 50 de ani, care a fost depășită în toată istoria României, doar de Carol I. Era fiu lui Bogdan al II-lea Vodă și se impune la domnia Moldovei după ce îl înfrânge pe ucigașul tatălui său, Petru Aron.
Una dintre primele măsuri pe care a luat-o este aceea de a consolida apărarea țării și de aceea creat o armată care se baza pe clasa socială dominantă a vremii. Astfel, erau chemați la luptă toți bărbații apți de luptă, în special țăranii-aproximativ 30.000 de ostași. Ia ființă o armată de 40-60.000 de oșteni, „numită oaste de țară”, care va lupta pentru eliberarea Moldovei de sub tutela marilor puteri vecine.
Ștefan cel Mare a decis și să întărească influența domnitorului în cadrul organelor puterii. Reduce numărul mebrilor sfatului domnesc de la 25-30 la 15-16. Treptat, dregătorii curții, numiți de domn, ocupă un loc important în Sfatul Domnesc. Are loc un transfer de putere de la marea boerime spre domnitor. Ștefan cel Mare a acordat multe atribuții pârcălabilor (guvernatori de cetăți) și în felul acesta crează o rețea dependentă de domnitor.
Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită bisericii. Mitropolitul Teoctist, apoi mitropolitul Gheorge au fost parte a Sfatului Țării. Conducătorul Moldovei construiește un număr impresionant de lăcașuri de cult. Tradiția populară îi atribuie ctitorirea a 44 de de biserici, dar în mod cert sunt cunoscute 32 de zidiri.
În plan economic, a acordat privilegii negustorilor străini care au găsit în Moldava un climat propice pentru a-și dezvolta afacerile. Ruta comercială principală era Marea Neagră-Liov. Din Orient comercianții aduceau mirodenii, blănuri, covoare, metale și pietre prețioase, iar din Apus postavuri și arme.
sursa: historia.ro
