China respectă ”suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor statelor”, iar SUA ”ar trebui ia măsuri concrete pentru a rezolva problema din Ucraina, mai degrabă decât să alimenteze conflictul şi să îl transfere către alţii” a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Zhao Lijian.
”China susţine întotdeauna respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor, respectând obiectivele şi principiile Cartei ONU, acordând importanţă preocupărilor legitime de securitate ale tuturor statelor, sprijinind toate eforturile care conduc la soluţionarea paşnică a crizei şi promovând negocierile de pace şi relaxarea situaţiei umanitare”, a spus Zhao.
”Poziţia Chinei este legitimă, corectă, obiectivă şi incontestabilă”, a subliniat el, informează News.ro.
”Unii oameni din SUA au răspândit dezinformare pentru a calomnia şi a pune presiune asupra Chinei, o atitudine extrem de iresponsabilă şi nu va ajuta la rezolvarea problemei. China se opune ferm şi nu va accepta niciodată acest lucru”, a mai spus oficialul chinez.
”SUA ar trebui să reflecteze serios asupra rolului său în criza ucraineană, să-şi asume responsabilităţile cuvenite şi să ia măsuri concrete pentru a uşura situaţia şi a rezolva problema, mai degrabă decât să alimenteze conflictul şi să îl transfere către alţii”, a continuat el.
Zhao a precizat că Ucraina are nevoie de hrană mai degrabă decât de arme, iar faptul că SUA trimit asistenţă militară în ţară nu va aduce pacea.
Declaraţiile oficialului chinez vin înainte de convorbirea telefonică dintre preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping, programată vineri, care se aşteaptă să se concentreze asupra invaziei Rusiei în Ucraina.
În ceea ce priveşte relaţiile dintre China şi Rusia, China a promovat ”parteneriatul fără limite” în urma unei întâlniri oficiale din luna februarie între preşedintele Xi Jinping şi omologul său rus, Vladimir Putin.
Oficialii americani cred că Rusia a cerut Chinei sprijin militar şi economic pentru purta războiul neprovocat în Ucraina şi că Beijingul şi-a arătat disponibilitatea de a ajuta Moscova. Atât Rusia, cât şi China au negat dezminţit acuzaţiile.
- Conspirație. Guvernul s-a înțeles cu cartelul bancar să țină programul Prima Casă nefuncțional. Cu 70.000 euro cumperi doar parcarea în București și ClujRomânii sunt din nou victimele unei înțelegeri tacite între Guvern și cartelul bancar. Programul „Prima Casă” a devenit o glumă proastă, cu un plafon de 70.000 de euro care nu mai acoperă nici măcar costul unui apartament mic în orașele mari. În București și Cluj, această sumă abia ajunge pentru o parcare, în timp ce …
- Pe 1 martie se anunță cel mai mare protest! Guvernul se cutremură, românii ies în stradă!Pe 1 martie, ora 14:00, Piața Universității va fi plină de români revoltați! Se anunță cel mai mare protest din ultimii ani, iar guvernul PSD-PNL începe să se cutremure. Salariați, fermieri, producători și toți cei afectați de dezastrul economic și politic ies în stradă pentru a-și face auzită vocea. România este în criză! Alegerile au …
- Viktor Orban: „Ungaria nu va permite Europei să fie condusă de marionete globaliste”Premierul maghiar Viktor Orban a cerut adoptarea unor legi mai severe care să permită interzicerea instituțiilor de presă și ONG-uri care au beneficiat de ajutor financiar american în timpul administrației Biden. Viktor Orban a afirmat că noul Donald Trump și Elon Musk, despre care Casa Albă spune că este consilierul președintelui, au dezvăluit o rețea …
- Crin Antonescu, după ce Călin Georgescu a spus că va interzice rețeaua Soroș în România: „Nu are puterea asta”„Un președinte nu are puterea de a interzice ceva” a declarat Crin Antonescu, ca reacție la afirmațiile lui Călin Georgescu, care spusese că va interzice „rețeaua Soroș” dacă va ajunge președinte. Candidatul la prezidențiale Crin Antonescu consideră că este de neacceptat să se ajungă la „liste negre”, așa cum s-a mai întâmplat în istorie. Deşi …
- Ghinea (USR): Noi nu vom semna moţiunea de cenzură contra Guvernului Ciolacu 2USR nu va semna moţiunea de cenzură propusă de Partidul AUR, a anunțat senatorul Cristian Ghinea. Declarația vine în condițiile în care George Simion anunța că amână depunerea moțiunii în speranța că va fi semnat și de parlamentari USR. Cristian Ghinea a precizat că parlamentarii USR nu vor semna moțiunea de cenzură inițiată de AUR. El a spus …
- Autoritatea pentru Digitalizarea României are 250 de angajați – Doar 10% au pregătire în domeniu, restul sunt aduși de PSD și PNLNoaptea minții, la Autoritatea pentru Digitalizarea României! Are 250 de angajați, dar doar 10% au studii în domeniu. E descoperirea făcută de parlamentarul de Gorj Radu Miruță, care e șeful Comisiei pentru IT și Tehnologia Informației. Nu mai e de mirare, astfel, că platformele statului au fost blocate cu zilele după o pană de curent. …
- Protest național pe 1 martie: România, în pragul colapsului economic și politicPe 1 martie, de la ora 14:00, Piața Universității va deveni centrul unui protest de amploare organizat de AUR, ca reacție la anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 și la criza profundă în care se află România. Decizia de a invalida un scrutin democratic doar pentru că rezultatul nu a fost convenabil puterii a generat …
- Ursula von der Leyen vrea să facă proiecte cu economiile din bănci ale europenilorUrsula von der Leyen, președinta Comisiei Europene şi Francois Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Naţionale a Franţei, au declarat că este nevoie de o mobilizare generală a economiilor private pentru susţinerea proiectelor propuse în raportul Draghi şi pentru proiectele privind dezvoltarea inteligenţei artificiale. Anunțul oficialilor UE a intrat în atenția Băncii Naționale a României (BNR). …
- „Prima Casă” – teorie fără practică. Cu 70.000 de euro, iei o debaraÎn laboratoarele guvernului, „Prima Casă” încă pare o idee bună. Acolo, apartamentele costă 50.000 de euro, salariile sunt mari, dobânzile mici și viața e frumoasă. Doar că, în România reală, 70.000 de euro nu mai ajung nici măcar pentru o garsonieră într-un oraș mare. Și, totuși, statul se preface că ajută tinerii să-și cumpere locuințe, …
- Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În anul 2025 ne vom împrumuta cu 20 de miliarde de leiÎmprumuturile totale de pe pieţele interne şi externe au fost anul trecut de peste 250 de miliarde de lei, dar în 2025 vor coborî la 230 de miliarde de lei şi sper ca în anii următori să avem dobânzi din ce în ce mai mici, a declarat, într-un interviu, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna. Iată ce …
- Ciolacu a mers la Bruxelles – Cu doar 14% dintre jaloane îndeplinite, riscăm să pierdem 19 miliarde de euroRenegocierea PNRR, singura speranță a României. Cu doar 14% dintre jaloane îndeplinite, riscăm să pierdem 19 miliarde de euro. Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Bruxelles. Pentru ca țara noastră să nu piardă 19 miliarde de euro, România va cere modificarea PNRR, așa cum au procedat deja …
- România importă cantități uriașe de gaze – Nota de plată se va regăsi în facturile românilorRomânia importă masiv gaze pentru a se încălzi, în condițiile în care am văzut gerul și zăpezile au pus stăpânire pe țară. Aproape o treime din gazele necesare consumului vin astăzi de peste graniță. Sebastian Burduja a oferit asigurări că românii nu vor rămâne fără gaz, în sezonul rece. De asemenea, ministrul Energiei a anunțat …
- AUR cere ridicarea interdicției lui George Simion de a intra Republica Moldova – Liderul AUR are interdicție și în Ucraina pentru faptele sale unionisteAlianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită public preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, să intervină pentru ridicarea interdicţiei de intrare în Republica Moldova impuse în mod abuziv preşedintelui AUR, George Simion. Deputatul AUR Valeriu Munteanu a transmis o solicitare oficială către Preşedinţia Republicii Moldova, subliniind „caracterul nejustificat, ruşinos şi contraproductiv al acestei interdicţii”, care reprezintă o …
- Nu mai fiți săraci – Laura Vicol are bijuterii şi ceasuri de aproape 900.000 de euroIată ce avere are Laura Vicol. Are o colecție de bijuterii și ceasuri de lux de aproape 1 milion de euro. Nu, nu este un banc! Laura Vicol a colecționat bijuterii și ceasuri de lux de aproape un milion de euro! Are o avere impresionantă! Surse din cadrul anchetei spun că ar fi beneficiat de …
- Guvernul Ciolacu a cheltuit într-un an din fondul de rezervă cât toate guvernele din ultimii 15 aniMinistrul Finanțelor, Tánczos Barna, spune că în fondul de rezervă bugetară pe anul 2025 sunt acum sume mult mai mici, „sute de milioane de lei”, în loc de „multe miliarde de lei”, cât au fost anul trecut. Ministrul Finanțelor a acordat un amplu interviu, pe care HotNews îl publică marți și în care abordează mari …
- Marcel Ciolacu, despre Nordis: „Cât e de legal, de ilegal, nu e treaba mea. E treaba magistratului”Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-un podcast, că nu este de acord cu ce s-a întâmplat în scandalul Nordis, dar nu este treaba lui să decidă ce a fost şi ce nu ilegal. El crede că nu poate fi tras la răspundere pentru oameni pe care i-a cunoscut de-a lungurl vieţii. ”Îmi ceri demisia că …
- Preşedintele CCR ne calmează – Mihai Enache exclude reluarea turului doi al alegerilor anulatePreședintele Curții Constituționale (CCR), Marian Enache, exclude posibilitatea reluării turului doi al alegerilor prezidențiale și spune că cererile de revizuire a hotărârii din decembrie sunt în afara cadrului procesual. Într-un interviu acordat Juridice.ro, Marian Enache a fost întrebat dacă decizia din luna decembrie prin care au fost anulate alegerile prezidențiale poate fi revizuită. „Hotărârile Curţii Constituţionale …
- Administrația Trump cere alegeri libere și corecte în România – Țara este „capturată”, spun oficialii americaniAdministrația Trump lansează un atac fără precedent la adresa clasei politice corupte de la București, cerând ferm alegeri libere și corecte în România! Într-un mesaj transmis de oficialii administrației republicane, se subliniază îngrijorarea Washingtonului față de „ingerințele și manipulările” din procesul electoral românesc, avertizând asupra pericolului pe care îl reprezintă „mafia politică” pentru democrația din …
- Președintele CCR, despre anulare alegerilor: „Prejudiciul s-a produs, chiar dacă autorii nu au fost identificați”Enache a menționat că decizia CCR s-a bazat pe documente oficiale ale instituțiilor responsabile de securitatea națională. Acestea au atestat existența unor nereguli majore în cadrul procesului electoral. RECOMANDĂRI Se ascute lupta ideologică în PSD. Social-democrația a devenit sorosism, linia corectă este (ultra)conservatorismul. Președintele CCR a subliniat că prejudiciul s-a produs, chiar dacă autorii nu …
- Emmanuel Macron, despre anularea alegerilor din România: Este inedit în UE. Pe mine nu m-a șocat deciziaPreşedintele francez Emmanuel Macron a avut un schimb de opinii îndelungat cu forţele politice din ţară şi apoi pe reţelele sociale, cu internauţii, în care, între altele, a comentat decizia de anulare a alegerilor din România. Macron a comentat într-un live transmis pe conturile sale de pe rețelele sociale, alegerile prezidențiale din România desfășurate în …