În aceste zile Rusia desfășoare cu adevărat un plan, o operațiune militară ce are drept scop anexarea de noi teritorii din Ucraina. Este vorba despre acele teritorii care sunt în locuite în general de către etnici ruși sau care sun favorabili unirii cu Rusia.
În curând scenariul va fi dus la îndeplinire. Vom vedea mici entități politice locale care se vor răzvrăti față de Kiev și care își vor declara independența și apoi dorința de unire cu Rusia. Nu este un plan nou, a fost fost utilizat.
Planul Rusiei vizează anexarea părții de est și de dus a Ucrainei și va cuprinde o legătură între Rusia și regiunea transnistreană. Nu pare veridic la moment, dar nici când Crimeea a fost anexată nimic nu era credibil.
Rusia deține bombe atomice și nu puține. Probabil Putin este singurul președinte din lume ce are puterea reală să dea drumul la acești monștri în cazul în care SUA au lumea occidentală va avea curaj să facă mai mult decât să ajute local Ucraina.
Lui Putin și generalilor ruși pur și simplu nu le pasă de sancțiuni, ei o duc foarte bine, poporul poate suferi puțin. Dar nici poporul nu este foarte afectat în sărăcia lui, relațiile cu China sunt la cote foarte ridicate și reducerea relațiilor economice cu Europa și SUA nu prea afectează cea mai mare benzinărie din lume.
Situația este una gravă și ea nu este deloc văzută la București. Ministrul apărării și președintele par că lipsesc din acest peisaj destul de clar. Regiunea transnistreană va fi anexată Rusiei și va deveni un pol de instabilitate mai ales în România. Tocmai de aceea este nevoie de măsuri dure și radicale de sprijin pentru Ucraina.
Vorbele nu mai ajută cu nimic, prezența unor trupe militare care desfășoară acțiuni pe teritoriul Ucrainei da. NATO pare să fie blocat în astfel de decizii dar nu ști SUA, stat ce vede în extinderea Rusiei o reală amenințare.
Probabil că vom asista în curând la un război îndelungat ce se va purta la granița României și el se va sfârși cu ocuparea de către Rusia a unui nou teritoriu din Ucraina și o mică parte din Republica Moldova.