După cum putem observa, în lumea lui minunată, din care nu reușește să-l scoată nimeni, flora și fauna sunt mult mai importante pentru primarul Nicușor decât oamenii, decât bucureștenii care trăiesc la Capitală și plătesc impozite.
Zic asta pentru că o altă preocupare de prim rang a edilului a fost preluarea administrării Deltei Văcărești, pe care, după eforturi intense, Nicușor a reușit să o obțină, urmând să colaboreze de acum acolo cu primarul sectorului 4, pesedistul Băluță, într-o frumoasă continuare a guvernării PNL + PSD = USL.
Primarul a explicat cum ciorile stau toaaată ziulica pe gropile de gunoi din jurul Capitalei, unde iau micul dejun, prânzul și cina, după care se refugiază în copacii din Cișmigiu, unde e mai cald cu câteva grade decât în restul orașului.
Culmea coincidenței, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, îi oferise lui Nicușor, cu doar câteva zile în urmă, o soluție mult mai eficientă și mai ieftină: cu doar 60.000 de lei și fără să agreseze pe persoană fizică nici măcar o singură cioară, s-ar fi putut rezolva problema. De ce a fost nevoie să se aloce de la buget o sumă de aproape zece ori mai mare?
Nu sunt cârcotaș, știu că Nicușor s-a confruntat cu probleme grave, fiindcă duduia Firea și famiglia ei de pile, cunoștințe și relații au jupuit bugetul ani de zile, sifonând banii pe iepurași și ouă de carton, pe paranghelii și bâlciuri cu călușei, dar chiar nu o avea și el pe nimeni, acolo, pe la comunicare, să-l tragă de mânecă și să-i zică „Șefu, șefu, mai ușor cu banii pentru ciori și delte, hai să mai reparăm o țeavă de căldură și pentru bucureșteni”?
Nimeni nu așteaptă minuni, știm cu toții că Nicușor o fi el magician cu cifrele, dar cât o fi de magician, nu poate transforma câteva miliarde pe minus, tocate de Madam de Sârmancour, în câteva miliarde pe plus.
Însă putea măcar să ne arate că se zbate să schimbe ceva.
În loc să stea în turnul lui de fildeș din primărie, ca să nu-l mai vedem cu lunile și să ne întrebăm „Om mai avea primar?”, iar când se arată, în sfârșit, să ne dea impresia că e contele de Monte Cristo, cu claia aia de păr pe cap, Nicușor putea să fie în stradă zi de zi. Să meargă prin piețe, să vadă ce-l nemulțumește pe bucureștean, să vadă traficul, mai groaznic decât pe vremea soaței lui Pandele, să stea cu muncitorii care repară țevi, pe scurt să vadă cei ce l-au votat că se zbate, că încearcă să miște lucrurile, nu că stă izolat, departe de bucureșteni congelați și de țevi sparte.
