Ce bine este să fii politician. Cea mai mare pensie specială atinge aproape 20.000 de euro… pe lună.
Chiar și Nicolae Ciucă reușește să ducă acasă în fiecare lună venituri de peste 10.000 de euro. Pe lângă pensia specială foarte mare el mai este și politician și obține indemnizație de parlamentar dar și una de premier.
În România, la acest moment 9.680 de persoane încasează pensii de serviciu, iar aproape jumătate dintre beneficiarii pensiilor speciale sunt magistrați, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.
Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice.