ActualitateJustiție

 CCR: Legea ”turnătorilor” este constituţională

Judecătorii costituţionali au respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR cu privire la legea avertizorilor de integritate, au precizat surse din Curtea Constituţională pentru News.ro. Curtea a precizat într-un comunicat oficial că legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii, iar noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.

CCR precizează că, şedinţa din 13 iulie 2022, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.1 alin.(4), (6) şi (7) şi art.19 din Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

”În esenţă, Curtea a statuat că rolul avertizorului de integritate este acela de a dezvălui şi a comunica faptele de încălcare a legii realizate în cadrul unei organizaţii. Această comunicare se face fie printr-o raportare internă/externă la nivelul respectivei organizaţii, fie prin divulgare publică”, precizează Curtea.

”Legiuitorul a ales ca activităţile de raportare internă/externă şi divulgare publică să se realizeze succesiv, şi nu concomitent, protejând atât entitatea care face obiectul legii, cât şi starea de legalitate în care aceasta trebuie să îşi desfăşoare activitatea. Prin urmare, legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii şi fără a aduce atingere dispoziţiilor privind normele de procedură penală referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală. Asemenea reguli procedurale nu fac decât să întărească rolul avertizorului de integritate în societate şi să îl responsabilizeze în activitatea desfăşurată”, se mai arată în comunicat.

CCR menţionază că ”stabilirea unei proceduri în realizarea activităţii de raportare/divulgare publică a informaţiilor care intră în sfera de aplicare a legii, precum şi delimitarea în funcţie de criterii obiective a unor etape aferente acestei activităţi nu aduc atingere protecţiei juridice a avertizorului de integritate”.

”Totodată, Curtea a statuat că noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia”, mai afirmă CCR. 

Decizia este definitivă şi general obligatorie, iar argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pe 4 iulie, USR a sesizat CCR cu privire la legea avertizorilor de integritate, lege care, în forma impusă de coaliţia PSD-PNL-UDMR, slăbeşte considerabil protecţia persoanelor ce vor să dezvăluie neregulile din instituţiile publice şi ridică obstacole considerabile în obţinerea fondurilor din PNRR, a transmis partidul, într-un comunicat de presă.

În sesizarea către CCR, erau invocate patru argumente de neconstituţionalitate, printre care încălcarea obligaţiilor asumate în momentul aderării la Uniunea Europeană şi lipsa de claritate şi predictibilitate a unor prevederi.

USR considera că legea avertizorilor de integritate, în forma adoptată de majoritatea PSD-PNL-UDMR, contravine chiar Directivei UE pe care avea scopul de a o transpune (Directiva 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii), mai indică sursa citată.

Directiva UE interzice ca prin transpunerea sa în legislaţia internă să se diminueze nivelul de protecţie acordat deja unui avertizor. Or, legea PSD-PNL-UDMR exact asta face, scade protecţia oferită persoanelor care vor să sesizeze nereguli.

În ceea ce priveşte lipsa de claritate, precizie şi predictibilitate a legii adoptate zilele trecute, observaţii şi recomandări în acest sens a formulat şi Consiliul Legislativ, doar că ele au fost ignorate de partidele aflate la putere. De exemplu, legea nu prevede concret, explicit, clar şi previzibil la art. 1 alin. (4) care dezvăluiri ale încălcărilor de norme nu intră sub incidenţa legii avertizorilor.

„În acest sens, în raport de prevederile art. 346 din TFUE, la care fac trimitere generic prevederile art. 1 alin. (4), rezultă că nu pot face obiectul avertizărilor în interes public încălcări ale normelor în materie de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii naţionale, care sunt considerate de stat ca fiind esenţiale pentru securitatea naţională şi, în mod special, care privesc armament, muniţie şi material de război. Neconstituţionalitatea textului derivă din faptul că, este imposibil astfel pentru un avertizor să cunoască care sunt interesele pe care statul le consideră, la un moment dat, esenţiale pentru securitatea naţională sau cele privind dotarea de război. Un astfel de exemplu îl constituie achiziţionarea de fier vechi pe post de tehnică militară. Având în faţă textul de lege votat, este imposibil de stabilit dacă se încadrează sau nu, la un moment dat, în noţiunea de chestiune esenţială pentru securitatea naţională, care nu va putea fi dezvăluită de un avertizor”, argumentează USR în sesizarea depusă la CCR.

De asemenea, USR invocă încălcarea prevederilor art. 15 din Constituţia României, referitoare la teoria „dreptului câştigat”, dat fiind că prin forma impusă de Coaliţia PSD-PNL este diminuată protecţia oferită avertizorilor de integritate sub nivelul actual, conferit de Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.

Nu în ultimul rând, în sesizarea USR este invocată încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care, în cadrul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, Coaliţia PSD-PNL a adoptat „numeroase amendamente care au denaturat semnificativ consimţământul exprimat de Senat cu privire la adoptarea respectivului act”. Printre modificările semnificative aduse de deputaţii Coaliţiei sărăciei se numără eliminarea raportărilor anonime, scăderea până la trei ori a amenzilor civile aplicabile pentru represalii la adresa avertizorilor şi impunerea unui termen minim între momentul raportării şi divulgarea publică.

Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că ia în calcul posibilitatea sesizării Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza modului în care a fost transpusă directiva privind avertizorii de integritate. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care transpune o directivă europeană în acest sens

„Pe baza analizei preliminare a legii şi, în special, a modificărilor aduse proiectului de lege pe 28 iunie 2022, chiar înainte de adoptarea acesteia de către plen, procurorul-şef european evaluează dacă unele dintre aceste dispoziţii ar fi contrare Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate şi ar reprezenta un pas înapoi în raport cu nivelul actual de protecţie, stabilit de legislaţia naţională încă din 2004”, a precizat Kovesi, într-un comunicat de presă al EPPO.

Totodată, preşedintele interimar al Senatului Alina Gorghiu a precizat că legea de protejare a avertizorilor de integritate nu a fost încă promulgată. Ea a mai spus că, în cazul în care analiza actului normativ va duce la concluzia că trebuie operate modificări tehnice, atunci acestea vor fi efectuate.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este prematur să facă vreun comentariu privind legea avertizorilor de integritate, deoarece actul normativ este momentan atacat la CCR de către USR. Şeful statului a adăugat că este convins că în final legea va fi într-o formă bună şi va transpune acea directivă europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button