România este astăzi blocată în propria ei Constituție, dar nu pentru că ar fi prost scrisă, ci pentru că interpretarea ei a fost confiscată de o mână de oameni numiți politic: Curtea Constituțională a României. Instituția care ar fi trebuit să fie arbitru imparțial între cetățeni și stat s-a transformat într-un instrument de protecție pentru privilegiile politicienilor. Nu mai apără legea, ci rețelele care i-au numit.
În loc să vegheze la respectarea principiilor democratice, CCR se comportă ca o filială a clasei politice. Când poporul a votat reducerea numărului de parlamentari, CCR a blocat aplicarea. Când pensiile speciale au fost puse în discuție, CCR a găsit mereu un pretext juridic pentru a le menține. Când se cere o reformă reală a statului, CCR se opune în numele unei „constituționalități” pe care doar ei o înțeleg — și doar atunci când le convine.
Spre deosebire de România, Statele Unite nu au o Curte Constituțională separată. Au o Curte Supremă de Justiție formată din judecători cu cariere juridice solide, care decid în funcție de spețe concrete, nu de interese de partid. Nu sunt trimiși acolo ca recompensă pentru loialitate politică. Nu blochează deciziile unui referendum sau ale unei majorități parlamentare doar pentru că „nu le sună bine”.
CCR a devenit o frână în calea reformelor, o baricadă în fața voinței populare și un mecanism de conservare a status quo-ului. O democrație matură nu poate funcționa cu instituții toxice, parazitate de politic. România are nevoie de o justiție reală, nu de o curte constituțională artificială, folosită pe post de scut pentru corupți. E timpul să ne întrebăm sincer: mai avem nevoie de CCR sau doar de o Curte Supremă, ca în marile democrații?
