România a trecut un prag istoric și periculos: datoria publică a depășit 200 de miliarde de euro. Nu e doar o cifră seacă dintr-un raport guvernamental. Este, în esență, nota de plată a iresponsabilității politice din ultimii ani, transferată în întregime pe umerii generațiilor viitoare.
Trăim pe datorie. Zi de zi.
Statul român plătește acum aproape 100 de milioane de euro pe zi doar pentru dobânzi și rate. Asta înseamnă:
- 36,5 miliarde de euro pe an care nu se duc nici în infrastructură, nici în educație, nici în sănătate.
- Nicio autostradă nouă.
- Niciun spital regional.
- Nicio școală renovată.
Doar bani aruncați pentru a susține un aparat de stat ineficient, supradimensionat și privilegiat.
Datorie pentru pensii speciale, agenții sinecuriste și contracte cu dedicație
Această datorie colosală nu a fost acumulată pentru dezvoltare, ci pentru a menține în viață un sistem clientelar, corupt și scump. În fiecare an, miliarde se duc pe:
- pensii speciale pentru zeci de mii de „aleși”,
- salarii și sporuri aberante în instituții inutile,
- achiziții supraevaluate și contracte cu „firme de casă”.
În timp ce românul de rând este îndemnat să fie „rezilient” și „responsabil fiscal”, statul însuși refuză orice reformă reală.
Cine va plăti? Noi. Și copiii noștri.
Dacă România nu va schimba radical cursul economic, această datorie va deveni permanentă. Vom munci ani întregi doar pentru a plăti dobânzile. Fiecare copil născut astăzi intră direct în viață cu o povară de mii de euro pe cap.
Este o formă de sclavie economică modernă: noi muncim, ei cheltuie. Noi strângem cureaua, ei își cresc indemnizațiile.
România, captivă într-o capcană fiscală
Cu o datorie de peste 50% din PIB și un deficit bugetar cronic, România este vulnerabilă la orice șoc extern: o criză financiară, o recesiune globală, o creștere a dobânzilor internaționale. Oricare dintre acestea poate împinge țara într-o criză de proporții, cu consecințe dramatice pentru populație.
Și atunci, vom fi nevoiți să alegem: tăiem din servicii publice sau mărim taxele? Ambele opțiuni lovesc în cetățean, nu în clasa politică.
Răspunsul dureros: câți ani ne va lua să plătim?
O generație întreagă. Sau două. Dacă nu apare o reformă radicală și o ruptură de sistem, această datorie nu va fi plătită niciodată cu adevărat. Va fi rostogolită, pasată și îngreunată, exact cum se întâmplă de ani de zile.
România nu mai are timp pentru cosmetizări. Avem nevoie de:
- tăieri reale din risipa bugetară,
- eliminarea pensiilor speciale,
- restructurarea aparatului de stat,
- prioritizarea investițiilor în infrastructură productivă.
Altfel, vom rămâne o națiune captivă în propria datorie, fără viitor și fără speranță.
