Actualitate

Cătălin Drulă susține că directorul CFR face treabă bună. Ludovic Orban susține că CFR este un dezastru. Pe cine să mai credem??

Având în vedere că cei doi politicieni fac parte dintr-o alianță, o coaliție menită să guverneze, ai crede că totul funcționează bine, chiar dacă au toate pârghiile legale să pună interesul cetățeanului pe primul plan. Această coaliție merge din inerție, neavând o perspectivă de viitor, iar mai devreme sau mai târziu, când vom trage linie, vom observa că nimic nu s-a schimbat în România, iar promisiunile au rămas aceleași.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, cataloghează drept „dezastruos” managementul CFR Călători şi afirmă că directorul acestei companii „în mod normal, ar fi trebuit să-şi dea demisia imediat”, asta după ce Cătălin Drulă a subliniat că nu îl va demite pe actualul director de la CFR.

„Management dezastruos. A fost schimbat vechiul director general, care a pus compania într-o formă bună, care a reuşit să facă achiziţii importante, care a reuşit să crească calitatea serviciilor, pur şi simplu a fost schimbat din funcţie, înlocuit cu un manager care de când este numit ca manager au apărut disfuncţionalităţi majore în funcţionarea CFR”, a mai afirmat Ludovic Orban întrebat ce se întâmplă, în opinia sa, la compania naţională de căi ferate.

Back to top button