Actualitate

Cătălin Drulă nu lasă loc de interpretări: Cu profesioniștii din SRI am lucrat foarte bine. Problema este cu cei care fac politică”

Întrebat ce relaţie a avut ca ministru, cu directorul SRI, Drulă a explicat că relaţia a fost una instituţională, iar informările primite de la SRI au fost „de calitate”. George Simion, liderul partidului AUR, i-a acuzat pe Cătălin Drulă, Dan Barna și Vlad Voiculescu

„Cu SRI-ul, cu profesioniştii am lucrat foarte bine. Problema este cu cei care fac politică, pentru că avem un politician care e director, da?, Eduard Hellvig este un PNL-ist luat şi pus de Iohannis director acolo. Şi  cei doi sunt într-o relaţie foarte strânsă. (…) I-a fost şef de campanie, a fost parte din proiectul Iohannis în 2009 (…) şi continuă să exercite o influenţă asupra politicii din România, în special din PNL şi PSD, care mie mi se pare nefastă. Mulţi oameni îşi iau lumină de acolo, îşi iau direcţii”, spune şeful USR.

Întrebat cât de mare este intervenţia serviciilor secrete în viaţa politică, Drulă a răspuns:

„Eu asta nu pot să o dimensionez corect, ce pot să spun este că se face un trafic de influenţă în numele lor”, subliniind că sunt situaţii în care unii „fac trafic de influenţă” în numele unor oameni care „habar nu au” că se vorbeşte în numele lor.”

Întrebat dacă a primit sugestii politice de la directorul SRI, fostul ministru al Transporturilor nu a dorit să comenteze, spunând că nu vorbeşte public despre discuţii private.Drulă nu a dorit să comenteze nici dacă a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis  despre relaţia dintre serviciile secrete şi politică.

Back to top button