Recomandarea redacției

Cătălin Drulă insistă ca Dacian Cioloș să nu plece din USR – Își poate găsi ce rol vrea în partid pentru a contribui în continuare

Fostul președinte al formațiunii a avut o intervenție la Digi24 în care nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat ferm această ipoteză. El a spus că dacă problemele din partid nu vor fi rezolvate, vor pleca oameni.

Ce rol vede liderul USR pentru Dacian Cioloș?

”Eu discut cu toți colegii mei din partid. Domnul Cioloș a avut o contribuție în această construcție, în ultimii ani, sunt convins că-și poate găsi ce rol dorește dumnealui pentru a contribui în continuare, este europarlamentar.

USR este un partid, asta e diferența majoră față de celelalte partide, că suntem liberali cu adevărat în acțiunea externă, dar și în interior. Asta înseamnă că există această dezbatere vie internă, nu e o unitate militară, am văzut ce s-a întâmplat la PNL săptămâna trecută, chiar l-am văzut pe un fost președinte acuzând că este unitatea UM PNL. Într-o democrație, un partid trebuie să fie viu, să existe dezbateri, să existe competiție internă. Vă asigur că la noi vom avea Congres în octombrie, vor exista mai multe candidaturi, nu va fi totul aranjat cu 96% dinainte și așa e sănătos”, spune președintele interimar al formațiunii.

Întrebat cum va ridica USR în sondaje, ținând cont că partidul are un scor mic în prezent, Cătălin Drulă a răspuns:

”Să știți că e și o parte de mit aceasta cu scăderea în sondaje. Din cifrele și analizele sociologice pe care le avem noi, suntem în zona ultimelor alegeri prin care am intrat în Parlament. Avem în momentul de față 16% din Parlamentul României, USR e o forță, avem 80 de parlamentari, de unde la alegerile anterioare aveam 40 de parlamentari.

Eu cred că putem merge în sus și cred că putem construi pentru guvernarea din 2024 și asta este lupta noastră”.

Back to top button