Actualitate

Capacitatea de reacție a României în contextul crizei ruso-ucrainene – Dezbatere AUR la Palatul Parlamentului

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, la Palatul Parlamentului, o dezbatere cu tema ‘Capacitatea de reacție a României în contextul crizei ruso-ucrainene”, la care au participat experți militari și reprezentanți ai partidului.

”Agresiunea Rusiei este de netolerat. Putin pare a fi un criminal de război, omologii polonezi făcând chiar demersuri la instanțele internaționale pentru a se constata acest lucru. De ce, din 1997 încoace, statul român nu s-a îngrijit deloc de cei 500.000 de romani care trăiesc în Ucraina și cărora le-a fost încălcat dreptul de a învăța în limba maternă? Șocul acestui conflict o să fie bun pentru înzestrarea armatei. Poate ne vom trezi în al XII-lea ceas. Pericolul cel mare care ne paște este din punctul de vedere al securității energetice și alimentare”, a declarat deputatul George Simion, copreședinte AUR.

”Avem nevoie de un sistem de pregătire a populației pentru apărarea civilă armată. Armata Română a fost transformată, dintr-o armată de apărare teritorială a națiunii, într-o simplă armată expediționară. O națiune care nu are o viziune strategică pe minimum 20 de ani este orbecăitoare și rămâne la cheremul executantului de soluții fabricate de alții. De aceea, este nevoie să recompunem – și suntem pregătiți cu pachetul de legi – organizarea națiunii pentru autoapărarea armată. Nu există nicio școală care să te învețe cum să mori pentru țară. Există doar o conștiință care vine din dragostea de neam și de țară, dar trebuie să o trăiești ca atare”, a arătat deputatul AUR Mircia Chelaru, fost Șef al Statului Major al Apărării.

”Ceea ce contează în primul rând este moralul, dorința de a lupta. În al doilea rând, ne-am obișnuit să vorbim în tot felul de grupuri și să luăm dorințele drept realitate. S-ar putea să fie reală acea analiză sociologică ce spune că doar 20 și ceva la sută dintre români ar lupta pentru țara lor. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont că lumea va lupta pentru o țară pe care o vede îndeajuns de valoroasă pentru a face asta. Ne jucăm foarte mult cu cuvinte precum <>, fără a-l defini. Interesul național este acel ceva pentru care tu ți-ai da viața, fără să te mai întrebi de ce o faci”, a subliniat generalul de brigadă Mircea Mîndrescu.

Printre vorbitorii prezenți la conferință s-au numărat Nicolae Roman – deputat AUR și general, Ștefan Teodoru – general SRI, Virgil Bălăceanu – general,
Constantin Corneanu – analist geopolitică, președintele Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice “Gheorghe I. Brătianu” și Valentin Roman – Asociația ”Vatra Daciei”.

Participanții au concluzionat că România nu este suficient pregătită militar și că educația în general – educația patriotică, în particular – a devenit o necesitate. O națiune este puternică, dacă cetățenii au încrederea că au pentru ce lupta. Acum, națiunea română este cu mentalul ocupat de diversiunea mediatică, iar această atitudine socială este non-reactivă.

Back to top button