De când presa română a devenit un stadion de gladiatori plătiți pe sub mână, orice iluzie a obiectivității a murit în chinuri. Ultima victimă a acestei coterii cu pretenții de „informare publică” este Călin Georgescu. De ce? Simplu. Pentru că întreaga mașinărie mediatică a fost transformată într-un bici electoral împotriva oricărui candidat care nu dansează pe muzica partidelor plătitoare.
În pandemie, și mai ales după, ziarele, televiziunile, blogurile au fost unse cu sute de milioane de lei din visteria partidelor politice. PSD, PNL, USR și UDMR au fost foarte generoase cu acei „jurnaliști” care au renunțat la orice scrupul, devenind prestatori de servicii pentru stăpânii lor financiari. Însă, după ce s-au vândut, au uitat să cumpere ceva mult mai prețios: respectul oamenilor.
Georgescu, într-o manieră aproape donquijotescă, îndreznește să vorbească despre acest mecanism. Ce a primit într-o societate care se pretinde democratică? Linsaj mediatic. Dar nu e doar despre el. E despre un popor care plătește să fie minșit. O presă plătită cu banii cetățenilor nu poate fi liberă. Ea este doar un câine de pază care latră la comandă.
Însă vine momentul când chiar și această presă va trebui să dea socoteală. Cititorii s-au săturat de discursuri toxice, de articole comandate, de minciuni spălate cu titluri bombastice. Iar mercenarii cu microfon vor rămâne să privească o societate care nu mai tolerează duplicitatea.
