ActualitateInternațional

Canada aprobă de asemenea utilizarea vaccinului împotriva covidului. România iar codașă

Canada urmează exemplul dat de către Marea Britanie și aprobă în regim de urgență utilizarea la scară largă a vaccinului împotriva covid.

Autoritatea de reglementare a sănătății din Canada a aprobat vaccinul Pfizer-BioNTech Covid-19, a doua zi după ce Marea Britanie a devenit prima țară din lume care a făcut-o.

Agenția a declarat că vaccinul a îndeplinit „cerințele stricte de siguranță, eficacitate și calitate”.

Primul ministru Justin Trudeau spune că Canada va primi până la 249.000 de doze de vaccin în această lună.

În România doar se discută despre vaccin dar nu există nici urmă de el. Președintele prezintă ample campanii de vaccinare dar la acest moment nu există nici o comandă livrată pentru un astfel de produs.

Este foarte posibil ca birocrația românească să ucidă în continuare pe români și afacerile lor.

  • AUR mulțumeste jurnaliștilor care au intuit, au văzut, s-au interesat, au scris și nu au fost luați prin surprindere.

    „Am crezut că dacă îi ignorăm, ei nu există” Aceasta este replica unui jurnalist, care în dimineața de după alegeri lansa într-un articol întrebări denigratoare ca: „Cine a cusut Frankenstein-ul ăsta politic?”, „Cine a pus România pe harta țărilor cu extrema dreaptă în Parlament?”, „Cine a strâns tot gunoiul politic într-un sac și l-a vărsat

  • Germania autorizează începând cu ianuarie deportările în Siria

    Germania autorizează începând cu ianuarie deportările în Siria

    Autorităţile germane vor autoriza din nou începând din ianuarie returnarea sirienilor consideraţi periculoşi, în pofida protestelor din partea partidelor de stânga şi a asociaţiilor care sprijină migranţii.O decizie în acest sens a fost luată joi seară în cadrul unei şedinţe a miniştrilor de interne din landurile Germaniei, care au competenţă în această chestiune. Responsabilii în

  • Pe listele AUR a fost ales un deputat etnic maghiar

    Partidul AUR a fost acuzat de extremism, dar acest lucru nu a putut fi dovedit. Mai mult decât atât, pe liste au candidat și chiar s-a obținut un mandat de deputat. Aradul va fi reprezentat de către Vasile Nagy, cetățean român de etnie maghiară. George Simion a precizat la TVR că în AUR există toate

  • UN IEPURE. Pentru împrumuturile gigantice făcute, Cîțu a fost pus de stăpâni premier

    Președintele României l-a nominalizat pe Florin Cîțu ca și viitor premier al României. Fostul ministru de finanțe are sarcina dificilă de a forma o majoritate și a conduce un guvern. Pentru acest lucru Ludovic Orban a fost dat la o parte, nu că acesta ar fi avut vreo performanță deosebită în condițiile în care investițiile

  • Iohanis discută de climă cât timp prietenii lui taie codrii Bucovinei

    Președintele României ne vorbește despre probleme stridente ale omenirii în timp ce în Bucovina prietenii lui austrieci ne taie pădurile: „Combaterea schimbărilor climatice este printre cele mai importante teme pe agenda Consiliului European care începe astăzi. Îmi iau angajamentul ferm pentru următorii ani de a mă implica direct pentru a sprijini măsurile care conduc la

Back to top button