Economie

Cămătărie: PSD îndatorează țara la dobânzi de peste 9%

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 550 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 148 de luni, la un randament mediu de 9,07% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Adrian Câciu este ministrul în mandatul căruia România a ajuns să se împrumute la o dobândă mai mare decât Rusia.

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,231 miliarde de lei.

Vineri este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit joi pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,9 miliarde de lei, din care 200 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 3,7 miliarde de lei prin nouă emisiuni de obligaţiuni de stat.

La acestea se poate adăuga suma de 555 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 4,455 miliarde de lei, este cu 1,725 de miliarde de lei peste cea de 2,73 de miliarde de lei programată în luna mai şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button