Grupul profesorilor suplinitori calificați „din România Educată” lansează un apel către ministra Educației Ligia Deca, pentru „un dialog constructiv și soluții reale în beneficiul sistemului educațional”, potrivit unei scrisori deschise primite la redacție. Documentul subliniază nemulțumirile acestora legate de lipsa de comunicare din partea ministrei și a Ministerului Educației și de problemele cronice care afectează cadrele didactice și elevii.
Profesorii critică atitudinea ministrului, acuzând lipsa de răspuns la numeroasele demersuri realizate în timpul verii, inclusiv la o petiție semnată de peste 6.300 de persoane. De asemenea, aceștia atrag atenția asupra ignorării recomandărilor OCDE, aspect considerat vital pentru îmbunătățirea calității educației în România.
„Ați fost singurul ministru care a ignorat aproape toate mesajele profesorilor, suplinitori sau nu, deși ar fi fost esențial să formăm o echipă pentru a contribui împreună la o societate mai bună și pentru a scădea rata analfabetismului funcțional,” se arată în scrisoare.
Profesorii ridică o serie de întrebări esențiale, în contextul publicării calendarului mobilității personalului didactic:
- Menținerea actualei forme a concursului de titularizare – Aceasta ar perpetua situația actuală, în care România are cel mai mare număr de profesori suplinitori din Uniunea Europeană, susțin aceștia
- Schimbările masive de personal – Acestea, spun profesorii, destabilizează unitățile de învățământ și afectează calitatea actului educațional.
- Continuitatea la catedră – Profesorii subliniază că aceasta este crucială pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor la examenele naționale și pentru combaterea analfabetismului funcțional.
- Stabilitatea profesională și emoțională a cadrelor didactice – Comparată cu situația medicilor, aceasta este considerată vitală pentru performanța la clasă.
- Confuzia dintre suplinitorii calificați și cei care susțin concursuri județene – O problemă care generează incertitudine și frustrare, spun semnatarii.
- Concursuri anuale inutile – Cadrele didactice consideră că reexaminarea suplinitorilor calificați în fiecare an este o „bătaie de joc”.
Profesorii își exprimă speranța că, în contextul electoral, ministra Deca va deschide un dialog real și va aborda problemele expuse cu responsabilitate. Ei solicită eliminarea schimbărilor anuale la catedră, măsuri care să asigure stabilitatea personalului didactic și aplicarea recomandărilor OCDE pentru creșterea calității educației.
Scrisoarea se încheie cu un apel la respect și colaborare, subliniind importanța implicării tuturor actorilor din educație pentru combaterea problemelor sistemice care afectează elevii și profesorii deopotrivă.
Redăm textul integral al scrisorii:
„Doamna Ligia Deca,
Vedem cu surprindere cum sunteți foarte activă în mass-media. Cu acest prilej, dorim să vă invităm din nou la un dialog. Deși, pe parcursul verii, ați ignorat atât demersurile profesorilor suplinitori care au obținut cel puțin o data nota 7 la concursul numit odinioară titularizare (https://campaniamea.declic.ro/petitions/petitia-profesorilor-suplinitori-1), cât si mesajele noastre, anulând astfel orice dialog social și profesional, sperăm că, în contextul alegerilor electorale, va exista deschiderea necesară pentru a comunica.
Având în vedere că în aceste zile urmează să fie publicat noul calendar al mobilității personalului didactic, dorim să vă adresăm niște întrebări și să conștientizați anumite probleme ale cadrelor didactice:
1. Mențineți aceeași formă a concursului de ocupare a posturilor didactice vacante în învățământul preuniversitar? Acest lucru ar însemna că vom avea cei mai mulți profesori suplinitori dintre toate țările UE: 45 de mii de profesori suplinitori.
2. Vor continua și în această vară schimbările masive de personal în fiecare unitate de învățământ? Aceste schimbări perpetue perturbă actul didactic și calitatea educației.
3. Credeți că elevii au nevoie de o continuitate la catedră? Acest aspect ar contribui la creșterea promovabilității la examenele naționale și la reducerea ratei analfabetismului funcțional.
4. Considerați că și cadrele didactice, la fel ca medicii, au nevoie de o stabilitate profesională și emoțională? Acesta este esențială pentru un act didactic performant și pentru îmbunătățirea calității educației.
5. Se menține în continuare confuzia între suplinitori calificați care susțin concursul național și cei care susțin concursul județean?
6. Va continua bătaia de joc la adresa cadrelor didactice care susțin în mod inutil acest concurs în fiecare an?
Ar mai fi multe întrebări de adresat, însă sperăm că, de această dată, nu veți ignora cele 7.000 de semnături ale profesorilor sau cerințele părinților, care vă solicită să nu mai existe schimbări anuale la catedră. În plus, vă rugăm să luați în considerare recomandările OCDE, pe care, până acum, le-ați ignorat.
Ați fost singurul ministru care a ignorat aproape toate mesajele profesorilor, suplinitori sau nu, deși ar fi fost esențial să formăm o echipă pentru a contribui împreună la o societate mai bună și pentru a scădea rata analfabetismului funcțional.
Așteptăm răspunsurile dumneavoastră.
Cu respect, profesorii suplinitori calificați ai României Educate”