Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să găzduiască antrenamentele pentru cel mult 15.000 de soldați ucraineni, cât mai curând posibil.
Potrivit planului, ale cărui detalii finale vor fi negociate la Bruxelles săptămâna viitoare, Polonia va primi fonduri UE pentru a înființa un sediu pentru antrenamente, dar unele antrenamente vor fi gestionate în alte state ale UE, a adăugat Spiegel, citând surse UE.
Germania intenționează să ofere instruire pentru militari la un centru de simulare a luptei, în timp ce inginerii, medicii și alți specialiști ucraineni vor fi, de asemenea, instruiți în această țară, potrivit publicației. Cancelarul german Olaf Scholz spunea în luna august că Berlinul va instrui soldați ucraineni, în timp ce Danemarca a spus că va sprijini un proiect de instruire condus de britanici pentru 130 de militari.