Marcel Boloș a refuzat să vină în Parlament, la solicitarea AUR, pentru a da explicații cu privire la datoria publică a României, care depășește 50% din PIB, dar și în privința deficitului bugetar uriaș după primele luni din 2024. Astăzi, AUR prezintă situația reală cu privire la datele economice.
În plan politic, după ore întregi de consultări și discuții, PSD și PNL au oferit un circ penibil în privința candidaților pentru București.
Deficitul bugetar a urcat la 28,99 miliarde de lei (1,67% din PIB) după primele două luni ale acestui an.
Comisia Europeană (CE) a calculat României, pentru anul trecut, un deficit bugetar mai ridicat decât cel transmis de autoritățile de la București, în contextul în care România este singurul stat european aflat în procedură de deficit excesiv.
CE a calculat pentru bugetul României un impact pe deficit de 0,7-0,75 puncte procentuale suplimentar față de cel de 5,9% din PIB, în termeni ESA, notificat de autoritățile române. Deficitul ar urca astfel la circa 6,6-6,7% din PIB.