Astăzi, România a fost martora unui nou abuz grav: activistul de mediu Boșutar a fost reținut de poliție pentru că a îndrăznit să critice regimul Iohannis și să denunțe lovitura de stat care a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale.
Cunoscut pentru implicarea sa curajoasă în apărarea pădurilor României, Boșutar și-a folosit vocea publică pentru a atrage atenția asupra abuzurilor regimului și a deciziilor controversate ale Curții Constituționale. Această reținere este un semnal de alarmă pentru toți cei care îndrăznesc să vorbească liber în fața injustiției.
Reținerea sa arată un regres periculos al democrației în România, unde exprimarea unei opinii devine o infracțiune, iar cetățenii sunt supuși represiunii. Acest act de poliție politică amintește de cele mai întunecate perioade ale istoriei noastre, când libertatea era un privilegiu, nu un drept.
Reprimarea celor care își exprimă nemulțumirea nu poate fi soluția pentru un regim care își pierde legitimitatea. România trebuie să rămână un stat democratic, unde fiecare cetățean are dreptul să-și facă vocea auzită fără frica represiunii.
Degeaba incearcă să pună pumnul în gură
celor ce spun adevărul !Asta nu arată decât panica ce i-a cuprins .
Inevitabilul s-a produs deja, lumea îi vede așa cum sunt: veroșî, lași, mincinoși, gata să facă orice pentru a nu pleca de la putere!
9gdlgq