Comasarea alegerilor este oportună şi pentru o mai bună organizare şi eficienţă a votului, a mai spus ministrul finanţelor.
Ministrul finanţelor, Marcel Boloş, susţine că România economiseşte 2 miliarde de lei prin comasarea alegerilor.
Într-o intervenţie televizată, ministrul a precizat că toate alegerile din acest an ar fi costat statul român aproximativ 4 miliarde de lei, iar în acest context, orice tip de economie este binevenită.
În plus, spunea Marcel Boloş, comasarea alegerilor este oportună şi pentru o mai bună organizare şi eficienţă a votului.
Câte miliarde de euro ne costă pensiile speciale ?
Pensiile speciale ne costă mai mult decât am estimat. Este vorba de 0,83% din PIB. Cum PIB-ul s-a cifrat la 284 miliarde de euro în anul 2022, rezultă că pensiile speciale au costat bugetul suma de 2,4 miliarde de euro. Procentul a fost înaintat de Eugen Rădulescu, director în cadrul BNR.
Acesta s-a referit la pensiile speciale adunate cu cele de serviciu.
„Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale.
Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă