
Sindicaliștii cer retragerea pachetului de măsuri care elimină 40.000 de posturi din administrația locală
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) cere Guvernului României retragerea imediată a celui de-al doilea pachet de măsuri de austeritate, care prevede concedierea a 40.000 de angajați din administrația publică locală. Reprezentanții salariaților acuză Executivul condus de Ilie Bolojan că promovează o „amputare forțată” a sistemului public sub pretextul reformei, în timp ce sinecurile rămân neatacate.
“Tăiați din oameni, nu din risipă”
Potrivit comunicatului transmis de FNSA, eliminarea masivă de posturi riscă să blocheze administrația locală și să afecteze grav serviciile publice esențiale. Este vorba despre funcționari care se ocupă de emiterea documentelor, gestionarea ajutoarelor sociale, întreținerea infrastructurii locale sau colectarea taxelor.
„Dacă 34.000 de posturi înseamnă 20% din totalul funcțiilor actuale din administrația locală, înseamnă că Guvernul taie dintr-un sistem deja subdimensionat. Aceasta nu este reformă, ci o mutilare administrativă”, susțin liderii sindicali.
Dialogul cerut, refuzat prin tăcere
FNSA solicită deschiderea unui dialog real între Guvern și reprezentanții salariaților, pentru a identifica soluții sustenabile care să nu afecteze funcționarea comunităților locale. Sindicaliștii denunță lipsa de transparență a deciziilor luate de Guvern și ignorarea totală a impactului social.
„Statul lovește în oamenii care asigură funcționarea de zi cu zi a localităților. În același timp, sinecurile politice și posturile călduțe de partid rămân intacte. Nu există niciun plan clar pentru eliminarea lor. Reforma devine o armă împotriva cetățeanului de rând, nu a risipelor bugetare”, se arată în declarația FNSA.
Riscuri majore: blocaj administrativ și colaps al serviciilor publice
Sindicatele avertizează că reducerea de personal va avea consecințe directe și grave:
- Criza resursei umane va fi accentuată într-un sistem deja slăbit;
- Timpul de soluționare a cererilor cetățenilor va crește semnificativ;
- Calitatea serviciilor publice va scădea;
- Presiunea asupra angajaților rămași va deveni nesustenabilă.
„Această măsură este complet ruptă de realitate. Administrația locală nu este un sac fără fund, ci coloana vertebrală a statului. Odată ruptă, întreaga structură se prăbușește”, subliniază liderii FNSA.
Ipocrizie guvernamentală: „Când vă ocupați de sinecuri, domnule Bolojan?”
În finalul comunicatului, FNSA formulează o întrebare tranșantă adresată premierului Ilie Bolojan: „De sinecurile din statul român când vă ocupați, domnule premier?”. Sindicaliștii acuză Guvernul că lovește în angajații din administrația locală, în timp ce tolerează și chiar încurajează menținerea posturilor create pe criterii politice.
FNSA, înființată în 1995, este una dintre cele mai mari federații sindicale din domeniul administrației publice, reunind membri din primării, consilii județene și instituții subordonate, atât la nivel local, cât și central.
Reforma promisă, austeritate mascată
Ceea ce Guvernul numește „reformă” riscă să devină un simplu exercițiu contabil, fără viziune și fără responsabilitate socială. În absența unei evaluări reale a nevoilor comunităților și fără un plan serios de reducere a risipelor și a sinecurilor, măsurile luate nu doar că nu vor eficientiza sistemul, ci îl vor paraliza.
Sindicaliștii din administrație spun răspicat: Nu poți construi un stat funcțional concediind oamenii care îl țin în viață.