După o săptămână în care nemulțumirea a explodat în instituțiile publice, Ilie Bolojan s-a decis, în sfârșit, să-i cheme pe liderii sindicali la Guvern. Nu din inițiativă proprie, ci împins de valul de proteste care a acoperit toată țara. Întâlnirea a durat o oră și jumătate și s-a încheiat exact cum a început: cu declarații vagi, fără nicio soluție clară.
Timp pierdut și promisiuni goale
Premierul le-a promis sindicaliștilor că va „analiza” propunerile lor și că „în măsura în care este posibil” le va integra în pachetul fiscal. O formulare ambiguă care, tradusă în limba celor care muncesc, înseamnă: „vedem noi, poate”. Între timp, oamenii din primării, direcții județene, ministere și agenții protestează nu doar pentru salarii, ci pentru respect.
Sindicatele au avertizat de la început
Reprezentanții confederațiilor sindicale, de la Cartel Alfa la Sed Lex, au atras atenția că pachetul de austeritate nu face decât să pedepsească angajații corecți din sistemul public. Reduceri de venituri de până la 60% pentru cei care oricum lucrau pe salarii mici, în timp ce sinecurile politice, posturile duble și „specialii” rămân neatinse.
Se cere o distribuție echitabilă a poverii fiscale, dar Bolojan și guvernul său continuă să pretindă că tăierile trebuie să vină exclusiv din buzunarele angajaților și pensionarilor obișnuiți.
Consultare? Nu, reacție la presiune publică
Guvernul nu a inițiat dialogul. L-a acceptat doar în urma unei presiuni uriașe din partea societății. Nu a invitat sindicatele la masa discuțiilor înainte să ia măsuri, ci le-a chemat după ce angajații au ieșit în curțile instituțiilor cu pancarte și fluierături.
Un guvern care vrea sacrificii, dar nu atinge privilegiile
Premierul vorbește despre „efort comun”, dar refuză să taie acolo unde doare cu adevărat: subvențiile pentru partide, sumele forfetare ale parlamentarilor, posturile de secretari de stat inventate peste noapte sau agențiile de stat care consumă bugetul fără să producă nimic.
Dacă austeritatea e soluția, atunci de ce e aplicată doar în josul piramidei? De ce doar profesorul, polițistul sau funcționarul sunt chemați la sacrificii, nu și parlamentarul care nu dă pe la cabinet sau directorul general de instituție care nu face nimic?
Dialogul nu ține loc de soluții
Premierul Bolojan pare să fi înțeles că sindicatele nu pot fi ignorate la infinit, dar continuă să le trateze ca pe un obstacol temporar, nu ca pe un partener de dialog real. Fără angajamente clare, fără un calendar de implementare și fără voință politică de a tăia privilegiile, actualul guvern riscă să piardă complet încrederea salariaților.
Iar dacă protestele de până acum i s-au părut dure, ce urmează ar putea fi cu adevărat exploziv.
