Patriarhia a anunţat luni măsuri speciale la ceremoniile de Bobotează, precizând că vor fi culoare speciale de acces, iar credincioşii vor trebui să poarte mască de protecţie şi să respecte distanţa de 1,5 m între ei. Apa sfinţită va fi doar îmbuteliată, fără să mai existe vasele mari din care fiecare dintre cei prezenţi îşi putea lua apă sfinţită.
Boboteaza – sfinițirea apei
În ziua de Boboteaza are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediată vecinătate a unei ape curgătoare, în gospodăria unui om sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se punea în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la rău, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participa toată suflarea comunităţii. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă „Chiraleisa”- pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii – şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă sură, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casă şi interiorul casei.
”La sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie 2021 credincioşii vor primi, începând cu ora 7.00, Aghiasma Mare sfinţită şi îmbuteliată în ziua de 5 ianuarie, iar cu Aghiasma Mare din 6 ianuarie vor fi doar binecuvântaţi prin stropire. Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, se vor desfăşura în contextul precauţiilor impuse de respectarea regulilor sanitare”, transmite Patriarhia.
Marţi, 5 ianuarie, în junul Bobotezei, programul este următorul:
– Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) în Catedrala Patriarhală pentru nevoile Catedralei. În acelaşi timp, în Altarul de vară, va fi sfinţită şi o mare cantitate de apă, pentru a fi îmbuteliată până seara, în sticle de un litru.
– Sticlele cu Aghiasmă Mare, îmbuteliate marţi, 5 ianuarie, vor fi oferite credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală în ziua de miercuri, 6 ianuarie, 2021, începând cu ora 7.00, lângă Altarul de vară. Aceştia vor avansa pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanţa de 1,5 m şi purtând mască de protecţie.
Miercuri, 6 ianuarie, Boboteaza
– Între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioşilor spre Catedrala Patriarahlă se va realiza doar dinspre Piaţa Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricţionat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală);
– Între orele 09:30 – 12:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare;
– Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârşită din nou Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reşedinţei Patriarhale, după care credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie.
– Pentru a se evita aglomerarea credincioşilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenţi, ci credincioşii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată.