Biserica Ortodoxă Română se arată sidetată de atacul împotriva comunității creștine din cartierul Titan. Biserica din lemn din cartierul bucureștean a fost vandalizată. Persoane necunoscute au scris pe ea cu sprey roz mesaje pro-LGBT sau prescurtarea BLM (Black Lives Matters). De asemenea, Poliția Română anunță că a deschis o anchetă în acest caz.
„Toleranța clamată isteric de nucleele ideologice ale LGBT, mai recent BLM sau ANTIFA, lovește din nou. Și face ceea ce știe ea mai bine: vandalizează, murdărește, expectorează mesaje grotești și, în accese de supremă inteligență, își scrie numele pe toate gardurile. Inclusiv pe zidurile bisericilor. Recent, pe pereții frumoasei biserici ortodoxe din lemn situată în Parcul bucureștean IOR.
Doar un exemplu strident dintr-un lung șir de acte violente dictate și întreținute de o hidoasă ideologie (neomarxistă) eminamente anticreștină, aplaudată pe alocuri inclusiv mediatic, care infestează progresiv și progresist mediul universitar și social occidental, dar care, în virtutea mimetismului deja consacrat la noi, își găsește, iată, adepți și în România. Din fericire nu în România profundă, a majorității oamenilor normali și de bun-simț, ci în aceea, insulară, a unor personaje ce nu sunt obișnuite să țină în mână o carte, ci doar un spray cu vopsea de graffiti. Salvarea lor, ca și a noastră a tuturor, o reprezintă constant educația în spiritul valorilor firescului, ale culturii autentice și, desigur, fertila credință în Dumnezeu”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.