ActualitateȘtiri

Biserica a donat un incubator pentru născuții prematur

În luna Pentru Viață, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se implică în salvarea copiilor născuți prematur. Astăzi, 17 martie 2021, un incubator performant a fost donat Secției de Neonatologie a Spitalului Municipal Rădăuți Sfinții Doctori Cosma și Damian.

Donația a fost făcută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților de către familia Savin din Parohia „Sfântul Nicolae” Bruxelles.

Unitatea medicală a primit un incubator Okuman OKM 801 cu servo-control, în valoare de aproape 55.000 RON. Acesta este capabil să compare diferența dintre ambient și temperatura setată și să modifice puterea de încălzire, pentru a păstra temperatura stabilă în interiorul incubatorului.

La eveniment au participat ca reprezentanți ai Centrului Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților arhim. Vartolomeu Chira, consilier în cadrul Sectorului Medical și de Asistență şi protos. Alexandru Moroșan, director al Departamentului Farmaceutic „Arimateea”. Din partea Protopopiatului Rădăuți au fost prezenți părintele misionar protopopesc Ilie Molea și un asistent social.

Darul deosebit de util a fost primit de domnul Romeo Cătălin Negruț, managerul Spitalului Sfinții Doctori Cosma și Damian, de doamna dr. Mihaela Bejinaru, medic primar neurolog și purtător de cuvânt al spitalului, precum și de personalul medical al Secției de Neonatologie.

Nu este prima dată când Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se implică în dotarea unităților medicale din județ cu aparatură medicală de ultimă generație. La începutul pandemiei COVID-19, Arhiepiscopia a donat Spitalului Județean Suceava un sistem performant de testare și 2.000 de kituri de testare, în valoare totală de 100.000 de euro. Tot în anul 2020 au fost donate aparate medicale spitalelor din Suceava, Rădăuți și Fălticeni.

Back to top button