În timpul celui de al doilea război mondial România livra petrol către Germania condusă de Hitler. Acest petrol era utilizat apoi de către mașinăria de război germană. Cu toate că oficial Germania se afla în război cu SUA și cu Marea Britanie, companii petroliere controlate de către aceste două state în România furnizau petrol către Germania.
Iată ce declara conducătorul statului român în timpul anchetelor de la sfârșitul războiului:
„În perioada războiului Germaniei și României împotriva Uniunii Sovietice , petrolul extras din România era transportat, în general, în Germania și , parțial, în Italia , Turcia și Bulgaria.
În total în România se extrăgeau în această perioadă anual 4.400.000 de tone de petrol, din care se trimiteau în Germania 3.000.000 tone. Întreaga industrie petrolieră a României se afla în mâinile societăților petroliere engleze, americane, olandeze, belgiene și franceze.
În acest fel s-a întâmplat ca producătorii de petrol englezi, americani îi asigurau Germaniei petrolul” (extras din Procesul Marii Trădări Naționale, Marcel-Dumitru Ciucă).
România primea la schimb, doar teoretic, tehnică militară- avioane, tancuri, tractoare, artilerie antiarienă și antitanc, automate și armament și alte produse dar pe baza unui raport de schimb care nu era favorabil României.
Când autoritățile de la București au ridicat către germani aceste probleme răspunsul a fost unul sec: la schimb cu petrolul românesc soldații germani se luptă pe frontul de est. Dar bătălia din Est nu era o bătălie a poporului român, o națiune prea mică prinsă între interesele marilor puteri ale Europei. Deci soldații germani se luptau în est pentru că așa au decis conducătorii lor și nu pentru poporul român care deja adusese prea multe sacrificii într-un război care deja era pierdut.
Alianța cu Germania nazistă a fost una de conjunctură, tot așa cum și cea cu URSS a fost. România pierduse în 1940 aproape jumătate din teritoriul național. URSS ocupase Basarabia iar Germania a obligat România să cedeze sub presiune jumătate din Ardeal către Ungaria și sudul Dobrogei către Bulgaria. În toate cele trei cazuri autoritățile de la București au refuzat să semneze vreun document, ele doar au fost nevoite să accepte pentru moment situația.
În perioada interbelică clasa politică de la București nu a construit un stat puternic ci o oligarhie coruptă. Armata română era slab înzestrată în anul 1939, atunci când devenise evident că începe un nou conflict mondial. Dezastrul clase politice interbelice s-a tradus prin dezastrul statului român și disoliția autorității.
Dacă România nu ar fi acceptat condițiile puse de către Germania atunci aceasta ar fi ocupat România în perioada 1940-1941. A fost nevoie de înțelegeri de moment pentru ca statul român să fie reclădit și autoritatea să fie impusă.
