Actualitate

Avocatul Poporului spulberă declarațiile lui Florin Cîțu: „Avantajele promise persoanelor vaccinate încalcă legea și duc la discriminare”

Avocatul Poporului Renate Weber, consideră că orice decizie privind avantajele pentru cei vaccinaţi ar putea induce discriminare faţă de cei care nu vor să se imunizeze, mai ales că demersul este unul opţional. Aceste măsuri ar putea încălca legea, prin discriminarea celor care nu vor să se vaccineze şi care au dreptul la o viaţă normală, a subliniat Avocatul Poporului, Renate Weber.

„Suntem acum doar în fața unei declarații făcute așa, la un punct de presă ad-hoc. Dincolo de asta eu cred că, formula spre care se va merge va fi una care să nu discrimineze.

Pe de altă parte, vreau să vă spun că nici măcar prin lege nu poți discrimina. Chiar dacă treci prin Parlament o măsură, nu poate să meargă împotriva textului constituțional, care interzice discriminarea.

Avantajele oferite celor care s-au vaccinat să nu însemne o discriminare a celorlalți. Peste tot în lume există un număr de persoane care nu doresc să se vaccineze și viața acelora nu poate fi oprită sub nici o formă”, a explicat Renate Weber.

Back to top button