În acest moment toate calculele arată că românii plătesc pentru coșul de cumpărături 2.700 de lei, în timp ce salariul minim brut este de doar 2.550 de lei. „Multă lume trăiește efectiv în sărăcie în România”, spune Renate Weber, la Antena 3.
„O persoană ca să poată să supraviețuiască are nevoie de 2.700 de lei, ori noi observăm că salariul brut minim la noi este mai mic decât această sumă.
Una din recomandările pe care noi am făcut-o este ca în perspectivă să se aibă în vedere ca salariul net minim să fie cel puţin egal cu acest coș minimal de care are nevoie o persoană ca să trăiască minim decent. Mă gândesc la un plan care să aibă un calendar ca timp de 1-2 ani ca lucrurile astea să poată să se întâmple.
În plus, iarăși o recomandare importantă pe care am făcut-o este ca Guvernul României să însărcineze una din instituțiile statului să facă o evaluare oficială a acestor cheltuieli minimale pe care o persoană le are în decurs de o lună şi aceste evaluări să fie actualizate tot timpul în funcție de toți factorii care determină schimbarea acestor sume.
Multă lume trăiește efectiv în sărăcie în România”, a spus Renate Weber, Avocatul Poporului.